Curtea Constituțională a României (CCR), reunită ieri în plen, a constatat constituționalitatea și temeinicia solicitării ministrului Justiției privind demiterea din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și a statuat că șeful statului trebuie să emită decretul de revocare din funcție a acesteia. Astfel, CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, generat de...
Săptămâna trecută, aleşii locali din Brebu au reuşit ceea ce nu le ieşise cu 14 zile în urmă, respectiv să-l demită pe viceprimarul Adrian Ungureanu. Zece voturi au fost suficiente. „Cred că lucrurile vor merge spre mai bine, pentru că-mi doresc de mult să am un om lângă mine cu care să pot colabora şi sper să mă ajute şi Consiliul Local. Nu ştiu...
Corneliu Buzu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova a fost demis din funcţie zilele acestea. Deşi acum se află în concediu medical, la sfârşitul acestei perioade, decizia de demitere va intra în vigoare. După aceea, postul va fi scos la concurs în 45 de zile, iar acum este ocupat provizoriu de către Gabriel Curelea. Buzu a fost demis în urma schimbărilor politice de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co