Firma care se va ocupa de lucrările de construcţie a autostrăzii Braşov–Comarnic va fi selectată în maximum şapte luni. Oferte au depus patru firme, iar câştigătoarea va începe lucrările din toamnă. “S-a anunţat că lucrarea va începe la 1 octombrie, propriu-zis, cu o singură condiţie: să nu se conteste prea mult cei patru înscrişi în competiţie. Sunt patru firme înscrise, s-a elaborat caietul de...
Asociaţiile de locatari din Câmpina care vor să beneficieze de reabilitarea termică a blocurilor se pot înscrie în programul naţional iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în colaborare cu autoritaţile locale. „Primăria Câmpina continuă demersurile privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. În acest sens trebuie întocmit programul local multianual şi asociaţiile de proprietari au termen până pe 15 martie să depună...
În luna octombrie, mişcările sindicale din învăţământ au avut ca scop, printre altele, rezolvarea problemelor legate de salariul profesorilor şi de obligarea acestora la 10 zile de concediu fără plată. Totodată, profesorii îşi cer drepturile legale de a li se deconta transportul, în cazul navetiştilor. În urma demersurilor făcute, Guvernul României menţionează faptul că personalului din învăţământ i se va păstra salariul avut până...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co