„Dăruind vei dobândi!” „Dăruind vei dobândi!” Sub acest slogan, redacţia revistei on-line, „Totpal’s Daily News”, împreună cu Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din cartierul Cumpătu Sinaia, au pornit o campanie de strângere de ajutoare şi donaţii pentru oamenii greu încercaţi de infernul alb. În acest scop au fost deschise două puncte de colectare, unul la biserica din Cumpătu, iar celălalt la Agenţia Imobiliară...
Casa Regală va prelua, prin executare silită, de la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat, Complexul Furnica din Sinaia. Decizia a fost emisă de Judecătoria Ploieşti, în urmă cu un an, fiindcontestată de RA-APPS, însă fără succes. Regele Mihai I nu a intrat efectiv în posesie, deoarece RA-APPS a solicitat un răgaz de maxim o lună pentru evacuarea bunurilor. Executarea silită survine după ce în...
Ministerul Culturii a purtat negocieri cu casa regală şi a reuşit să prelungească contractul de închiriere al Castelului Peleş cu încă un an. Veştile, însă, nu sunt tocmai bune. Avocatul familiei regale a anunţat că nu s-a găsit încă un cumpărător, semn că se doreşte înstrăinarea lui. Suma vehiculată pentru vânzarea Peleşului este de 30 milioane euro. În paralel, conducerea oraşului Sinaia, încearcă să...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co