
Hotelierii de la munte au avut încasări spectaculoase la începutul acestei luni. După ce camerele s-au golit, patronii unităţilor de cazare au făcut bilanţul, iar rezultatul este mai mult decât mulţumitor. Majoritatea a ales pachetele de trei zile şi două nopţi, în care au fost incluse micul dejun, petrecerile şi facilităţile la saună, piscină şi sala de fitness. „Având în vedere oferta destul de...

Din 5 decembrie, oraşul Breaza s-a mai îmbogăţit cu un hotel de 4 stele. G Club. Acesta a fost inaugurat cu fast, stil, eleganţă şi rafinament. Invitaţii, oameni de afaceri, prieteni, oficialităţi prahovene şi mulţi alţii au fost întâmpinaţi cu o cupă de şampanie şi conduşi de gazde să viziteze hotelul. Fiind situat foarte aproape de centrul oraşul, acesta are un grad de accesibilitate...

Era camerelor de supraveghere! Încă de anul trecut, conducerea Spitalului Municipal Câmpina are în plan instalarea unui sistem de camere video, măsură luată, în primul rând, în urma problemelor cu care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cadrele medicale, în special la Compartimentul Primiri Urgenţe. Lipsa banilor a întârziat aceste demersuri, însă, acum, bazându-se pe sprijinul Consiliului Local, s-a redeschis problema instalării sistemului de supraveghere...
S-a terminat cu vandalizările şi agresarea animalelor de la Zoo Bucov. Şi asta pentru că, de acum, orice individ certat cu legea poate fi identificat cu uşurinţă. Recent, în parcul memorial Constantin Stere, au fost montate cinci camere video, dintre care două sunt mobile. Acestea funcţionează chiar şi noaptea, drept pentru care şi angajaţii vor mai fi mai responsabili. În plus, imaginea poate fi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co