Actualitate

Droguri la UPG Ploieşti

Oamenii legii au descins la sfârşitul săptămânii trecute, în campusul Universităţii “Petrol-Gaze” (UPG) din Ploieşti, în căutarea unor traficanţi de droguri.

Anchetatorii au descins în camerele traficanţilor, dar şi în cele ale unor consumatori. Oamenii legii au dat de urma unui student bulgar, în vârstă de  21 de ani, care vindea droguri de mare risc, de mai bine de un an. În afacerea lui era ajutat de alţi trei studenţi.
“Drogurile erau introduse în ţară din Bulgaria, prin bagaje de mână, de către un cetăţena bulgar, student la UPG. În urma percheziţiilor efectuate, au fost găsite aproximat 100 de grame de cannabis şi patru pliculeţe autosigilante care conţin urme de materie vegetală”, a declarat un ofiţer al Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti.

Zeci de lei pe gram
Traficantul era urmărit de oamenii legii de mai mult timp. “Noi îl urmărim din primăvară. Acesta vindea drogurile uşoare la preţuri între 50 şi 60 de lei pe gram”, a  mai adăugat ofiţerul BCCO.
Afacerea traficantului a mers ca pe roate până săptămâna trecută, când a fost arestat. De mai bine de doi ani, de când acesta se ocupa, la Ploieşti, de droguri, conducerea universităţii nu a bănuit absolut nimic. “Nu aveam cunoştinţă că la UPG se consumă droguri. Din câte ştim noi, nu este un fenomen, ca atare nu ne-a sesizat”, a declarat rectorul UPG Ploieşti, Vlad Ulmanu.
Nu este prima dată când în universitatea ploieşteană sunt comercializate droguri. “Acum patru ani am mai avut o astfel de acţiune. Atunci a fost vorba de un colet poştal venit pe adresa unei persoane din univesitate la unul dintre laboratoare. Atunci oamenii legii au mers direct la ţintă, conform datelor poştale”, a mai adăugat Vlad Ulmanu.
Traficantul se numeşte Borislav Purchev şi este student în anul doi la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică. Studentul bulgar făcea trafic cu cannabis, cu circuit închis, dar şi în afara campusului universitar.
Capul reţelei riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, în timp ce consumatorii prinşi, riscă una de până la trei ani. Mariana BADEA

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co