Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Dosar penal pentru un prahovean care a contrafacut pompe hidraulice

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal privind un prahovean de 53 de ani din comuna Drajna, bănuit de contrafacere a unei mărci, concurență neloială și punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

În acest fel, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de 3.040.000 lei, din care 100.000 lei prejudiciu moral.

Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că bărbatul ar fi produs, comercializat și exportat, fără drept, pompe hidraulice realizate după un model industrial înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, folosind totodată şi ambalaje identice cu cele ale titularului drepturilor de proprietate industrială. Mai mult, produsele ar fi fost însoţite cu ocazia comercializării de certificate de calitate şi garanţie ce le imită pe cele folosite de către producătorul de drept.

Totodată, s-a stabilit că bărbatul ar fi produs, comercializat și exportat în același mod şi alte mărfuri, reprezentând piese de schimb pentru tractoare şi alte utilaje agricole sau industriale.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi practicat preţuri net inferioare celor stabilite de producătorul de drept şi ar fi înaintat oferte de vânzare către majoritatea clienţilor în scopul de a-i prelua clientela. Ca urmare, societatea titulară şi-a diminuat vânzările, activitatea infracțională a bărbatului cauzându-i prejudicii atât de natură patrimonială, cât și morală, cu atât mai mult cu cât bunurile produse de bărbat au fost inferioare calitativ și au creat o percepție negativă asupra calității mărfurilor produse și furnizate de către producătorul de drept.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co