Actualitate

Dosar penal pentru angajatele Centrului Sf. Andrei care bateau copiii cu handicap

Poliția a deschis dosar penal și face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, rele tratamente aplicate minorului și furt, în cazul asistentelor acuzate că băteau copiii care suferă de handicap sever de la Centrul Sf. Andrei din Ploiești și că le furau din mâncare.

Nicoleta Apostol și Cristina Ene, asistente ale centrului de plasament din Ploiești, au demisionat după anchetele demarate în acest caz de Direcția pentru Protecția Copilului Prahova și de Poliție.

Cele două femei sunt acuzate că furau mâncarea și bunurile destinate copiilor și se învățau una pe alta cum să procedeze astfel încât să nu fie văzute de șefi sau de gardieni când lovesc copiii, mulți dintre ei cu handicap sever.

Anchetele au fost declanșate după ce un bărbat a făcut publice mai multe discuții pe o rețea de socializare între o angajată veche în sistemul de asistență socială și o tânără care se angajase de curând. Din conversații reiese clar că asistenta cu experiență își învăța prietena novice cum să-i lovească pe copii pe furiș pentru a se impune în fața lor, dar și cum să fure mâncare fără să fie văzută de paznic.

Viorel Călin, directorul DGASPC Prahova, în subordinea căruia se află centrul de plasament incriminat, a declarat că cele două asistente au demisionat, dar nu și-au recunoscut faptele. Călin a precizat că ancheta vizează atât furturile din centru, cât și agresiunile asupra copiilor. O parte a rezultatelor anchetei administrative a fost predată deja Poliției Prahova care face la rândul ei verificări.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co