Editorial

România: civilizaţie?

mitica-racoare

Incontestabil, fotbalul rămâne sportul cu cei mai mulţi admiratori şi, implicit, cei maii mulţi suporteri direcţi. Jocul cu balonul rotund trezeşte – şi a trezit mereu – pasiuni arzătoare, a stârnit bucurii dar şi lacrimi amare. Cine nu- şi aminteşte nopţile fierbinţide vară, când Craiova era denumită „campioana unei mari iubiri”, ori seara magică de la Barcelona, unică în fotbalul românesc, când Steaua câştiga Cupa Campionilor, ori atâtea meciuri „de infarct ale lui Dinamo sau Rapid? Cine poate uita sărbătorile din stradă, când echipa naţională reuşea câte o victorie strălucită la mondiale sau europene? Nu cred că vreun pasionat de fotbal ar putea uita vreodată toate acele trăiri. E firesc, deci, ca atunci cînd echipa favorită reuşeşte să atingă un prag altădată de neimaginat, suporterii să expoldeze de fericire. Mi se pare însă o aberaţie ca o înfrângere, care în mod normal provoacă tristeţe şi chiar supărare mare să degenereze în lupte de stradă sau de stadion, soldate cu distrugeri serioase şi chiar cu  probleme pentru echipa favorită.
Asemenea război a fost provocat de suporterii FC Timişoara, la finalul campionatului. După ce echipa s-a luptat un an ca să realizeze ceva, chiar la final suporterii au dat cu băţul în baltă. O ceată furioasă de pitecantropi, la scorul de 3 – 0 pentru Cluj, au năvălit pe teren. Un cimpanzeu sadea a declarat că el a intrat în teren ca să dea un gol! Auziţi gândire! Adică ce dacă era campionat, ei, aşa zişii suporteri, ar trebui să fie mai presus de toate şi de tot. Socotelile nu prea s-au potrivit cu ale jandarmilor care asigurau paza şi ordinea la stadion, aşa că aceiaşi sălbatici autointitulaţi suporteri au dezgropat securea războiului, incercând să intimideze oamenii legii, arbitrii, jucătorii şi pe ceilalţi spectatori. Mai mult, în frustrarea lor neputincioasă, au rupt scaunele şi au dat foc tribunei, că doar după ei poate veni potopul! Aşa au ajuns la poliţie peste 200 de descreieraţi, care au fost amprentaţi şi luaţi în evidenţă. Treaba asta e chiar o prostie, indivizii ar trebui internaţi la un spital de psihiatrie şi trataţi serios. Iar dacă nu ar mai da semne de însănătoşire, să fie izolaţi la un loc toţi aceşti aşa-zişi „ultraşi”, iar meciurile să le urmărească doar din ţarcuri electrificate, ca să.şi verse veninul între ei şi să nu mai deranjeze oamenii normali care vin la stadioane cu plăcerea de a urmări un meci pe viu. E normal să fii suporter, să te bucuri şi să suferi alături de echipă, dar de aici până la a distruge totul în jur e cale lungă. Sau aşa se vede că am intrat şi noi în Europa… fotbalistică?! Dragoş  ARSENE

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co