Donatie – Sprijin medical de la francezi

Spitalul Municipal (SM) Câmpina şi Şcoala Postliceală “Louis Pasteur” au fost vizitate, săptămâna trecută, de membrii organizaţiei nonprofit “La Route de l’amitié” din Franţa.
Oaspeţii nu au venit cu mâna goală, ci încărcaţi cu diverse ajutoare pentru unitatea medicală. “Au venit cu materiale medicale, consumabile diferite, perfuzoare, medicamente, detergenţi şi câteva cărucioare medicale extreme de utile pentru secţiile spitalului”, a declarat managerul SM Câmpina, dr. Călin Tiu. “La noi există diferite tipuri de spitale. În general, marile spitale sunt spitale universitare, dar în funcţionare cred că au făcut greşeli aproape la fel ca aici”, a spus Claude Krastel, reprezentanta “La Route de l’amitié”.
Este a treia vizită pe care această asociaţie o face la Câmpina. “Dânşii au mai vizitat şi alte instituţii în ultimii 20 de ani, au avut foarte intensă activitate de colaborare şi ajutor cu diferite instituţii din întreaga Românie, dar acum noi am fost fericitele gazde şi le mulţumim pentru grijă, pentru eforturi şi ne bucură atât ajutorul primit pentru pacienţii noştri, cât şi relaţia caldă pe care o avem cu dânşii”, a spus managerul Călin Tiu.
Altă donaţie
Spitalul câmpinean nu a fost singurul care a beneficiat de generozitatea organizaţiei franceze. Şcoala Postliceală “Louis Pasteur” din municipiu, care se ocupă de pregătirea viitorilor asistenţi medicali şi farmacişti, a primit o ambulanţă. “S-au urcat în Franţa într-o ambulanţă şi au venit până la Câmpina pentru a dona această ambulanţă Asociaţiei Mutuale AMUS France-Roumanie, în speţă pentru desfăşurarea de cursuri în cadrul şcolii noastre. Vom încerca să autorizăm nişte cursuri de specializare pentru asistenţi medicali pe ambulanţă”, a declarat directorul Şcolii Postliceale “Louis Pasteur” din Câmpina, Ciprian Murariu. “E o vizită surprinzătoare şi benefică pentru comunitatea noastră. Probabil ar fi trebuit să ştim şi noi mai multe despre această acţiune care este caritabilă şi cred că francezii îşi continuă tradiţia de a ne ajuta în situaţiile dificile prin care trecem”, a spus consilierul local Florin Frăţilă.
“La Route de l’amitié” este o asociaţie nonprofit care oferă sprijin instituţiilor medicale. Elena TOMA