Doi francezi atacaţi de urs
Au văzut moartea cu ochii!
Doi turişti francezi au trecut joi noapte prin clipe de coşmar. Bărbatul în vârstă de 34 de ani şi femeia de 33 de ani au fost atacaţi de un urs în miezul nopţii, chiar în locul unde îşi instalaseră cortul.
Doar o minune i-a scăpat pe cei doi din ghearele fiarei. Au fost găsiţi întâmplător de un bărbat care trecea prin zonă. Rănile şi balta de sânge l-au determinat pe acesta să alerteze echipele de intervenţie. Imediat după ce a fost anunţat atacul, în locul de campare au sosit poliţiştii, jandarmii şi medicii de pe ambulanţă. Cu toţii au fost îngroziţi de imaginile cutremurătoare. Răniţii au fost preluaţi de urgenţă şi transportaţi iniţial la Spitalul din Sinaia, unde le-au fost acordate primele îngrijiri medicale. „Au scăpat cu viaţă numai printr-o minune. Au ajuns la spital în stare gravă, cu leziuni grave. Starea lor este stabilă, însă bărbatul are leziuni mai serioase în regiunea cervicală”, a declarat medicul Lidia Râşnoveanu. Ulterior, cei doi francezi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. După primul control, medicii au putut să dea şi un verdict asupra gravităţii rănilor. „Bărbatul are un hematom voluminos la nivelul regiunii latero-cervicale stângi şi femeia are multiple plăgi scoriate la braţ şi la nivelul membrelor, precum şi un traumatism toracic cu multiple fracturi costale pe dreapta”, a declarat doctorul Andrei Ilinca, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Oamenii muntelui spun că turiştii au greşit atunci când şi-au instalat cortul într-o zonă retrasă de pe Valea Cerbului. S-au luptat singuri cu fiara iar acum vor sta ceva timp internaţi în spital pentru ca rănile să se vindece. Pădurarii vor încerca să captureze ursul care a atacat pentru
a-l muta într-o altă zonă, mai puţin populată de sălbăticiuni.Adelina ANEI