Editorial

Despre “a fi”

Suntem întâi de toate români sau ne simțim mai degrabă cetățenii urbei în care ne-am născut, am crescut și ne ducem existența cotidiană?
Sau poate, într-un continent sedus politico-administrativ de frumusețea ideii de comunitate multietnică și multiculturală, ar trebui să ne mândrim cu statutul nostru de europeni? Indiferent în care dintre apele tulburi ale identității primordiale ne scăldăm orgoliul, un lucru este atât de sigur, încât constituie nu doar esența trecutului, ci și esența viitorului nostru social, deopotrivă: istoria locului trebuie căutată, aflată, învățată și transmisă mai departe!
Ea nu este doar în afara noastră, ci este ascunsă în fiecare din noi, o purtăm în genele noastre, este ADN-ul nostru social.
Mult prea ocupați și preocupați de grijile existenței, subzistenței, poate nu ne dăm seama, astăzi, cât de importante sunt poftele care nu pot fi astâmpărate la avans și lichidare.
Nivelul de civilizație al unei comunități se vede mai cu seamă în vremuri de criză, iar câmpinenii pot face dovada caracterului găsind, într-o mulțime de probleme sociale, rezolvarea uneia spirituale. Înființarea Muzeului Orașului nu este un moft, nu este nici măcar un lucru de făcut… ieri, astăzi sau mâine, ci este o acțiune situată dincolo de bine și de rău, este verbul comunității, este  „a fi”! Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co