Cursuri de prim-ajutor
Începând din luna mai, prahovenii, atât persoanele fizice cât şi cele juridice, pot face cursuri de prim-ajutor de bază.
Acest lucru va fi posibil cu ajutorul Crucii Roşii Filiala Prahova, care a ajuns la finele proiectului intitulat “Sistem naţional standardizat în prim-ajutor de bază”, finanţat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Proiectul urmăreşte dezvoltarea cunoştintelor în domeniul acordării primului ajutor de bază, precum şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa dobândirii acestor cunoştinţe.
“Cursul este foarte important atât pentru persoanle fizice cât şi pentru cele juridice, pentru că toţi oamenii ar trebui să ştie cum să se descurce în cazul unui accident rutier sau un evenimet la locul de muncă. Oricine poate salva o viaţă”, explică directorul Crucii Roşii Prahova, Gabriela Rădulescu.
Participă toate filialele
În cadrul acestui proiect vor fi implicate toate filialele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din fiecare judeţ din ţară, unde se va înfiinţa câte un centru de formare în domeniul acordarii primului ajutor de bază. “După finalizarea proiectului, care se va întâmpla la finele lunii aprilie, noi vom putea oferi cursuri de prim-ajutor de bază atât persoanelor fizice cât şi celor juridice”, a declarat directorul Gabriela Rădulescu.
Costurile eligibile ale proiectului se ridică la valoarea de peste 2.200.000 euro. M. B.