Turism

Crucea Eroilor, atracţie pentru turişti

Una dintre atracțiile preferate ale turiștilor care urcă în Bucegi  este Crucea Eroilor de pe Caraiman.

Cea mai simplă modalitate de a ajunge la Cruce este cu telecabina din Bușteni la Babele și apoi la pas pe un traseu ușor marcat cu cruce roșie. După aproximativ o oră de mers, turiștii ajung în apropierea Vârfului Caraiman, de unde pot admira atât impunătorul monument, cât și peisaje superbe ale Văii Prahovei. Crucea este luminată pe timpul nopții, întreținerea zecilor de becuri fiind cea mai mare problemă a îngrijitorilor. “Sunt 80 de becuri pe toată crucea. Întreținerea, vă dați seama, trebuie să lucrezi la înălțime…, măsuri de proteecție a muncii…, iar condițiile sunt, de multe ori, foarte, foarte vitrege”, a declarat electricianul din cadrul Primăriei Bușteni Valer Geantă.

Monument impunător
Monumentul confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire a fost construit de muncitorii ceferiști din Sinaia și este ușor vizibil de la distanțe foarte mari. Turiștii care ajung aici sunt impresionați de dimensiunile monumentului și spun că efortul depus pe drum aproape că nici nu se mai simte.
Anual, la Crucea Eroilor de pe Caraiman ajung aproximativ 7.000 de turiști români și străini. Monumentul a fost construit la inițiativa Reginei Elisabeta și a Regelui Ferdinand I al României, între anii 1926 – 1928, în cinstea eroilor din Primul Război Mondial. La acea vreme, era cea mai înaltă construcție din lume de acest fel situată la o altitudine atât de mare, mai exact 2.291 de metri! Crucea Eroilor are o înălțime de 38 de metri, iar brațele măsoară câte 7 metri fiecare.Alina OANCEA

Targul National Imobiliar (TNI)
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co