Actualitate

Criza a atins până şi mezelurile

protest-la-fabrica-de-mezeluri-2Angajaţii fabricii de mezeluri din Buşteni au ajuns la capătul puterii. Oamenii au intrat în şomaj tehnic pentru trei luni, însă spun că nici până acum nu au primit banii cuveniţi.

Disperaţi, salariații şi-au luat copiii de mână şi au mers în faţa fabricii, în speranţa că directorii le vor da un răspuns, le vor explica de ce nu le plătesc cei 75% din salariu.
Nu este pentru prima dată când au ieşit în stradă, însă de fiecare dată se lovesc de uşi închise. „Mulţi dintre noi suntem în şomaj tehnic, dar nu am primit până acum niciun ban şi nici măcar nu ştim dacă sunt valabile lichidările, pentru că am înţeles că şomajul nu este înscris la Inspecţia Muncii. Ei tot ne spun să aşteptăm acasă, să treacă cele trei luni, însă în această perioadă noi trebuia să luăm bani. Nu vor să stea la discuţii cu noi şi nu înţelegem de ce. Nu avem cărţile de muncă la zi şi această situaţie trebuie lămurită. De fiecare dată ne ţin la poartă, iar noi nu ştim ce să mai credem”, a spus Ioana Alexe.

Probleme sociale
Problemele financiare la fabrica de mezeluri au început să apară la jumătatea anului trecut. Atunci, cei 100 de angajaţi au intrat pentru prima dată în grevă şi au refuzat să reia munca, deoarece conducerea nu mai avea bani să le acorde drepturile salariale. După ceva timp, majoritatea muncitorilor au fost trimişi în şomaj tehnic.
Oamenii spun că nu mai au cu ce să-şi achite utilităţile şi ratele la bancă. De Paşte, iepuraşul nu a venit la copiii lor, iar pe mese abia s-au descurcat să pună câteva preparate specifice sărbătorilor. „Mie mi-a făcut lichidarea, dar nu am primit niciun ban până acum. Am de luat salariul pe două luni şi jumătate. Zi de zi venim în faţa fabricii, însă ei ne tot spun să plecăm acasă că ne vor suna să ne întâlnim, dar fără rezultat. Avem familii şi ne este foarte greu să ne descurcăm, însă dânşii nu înţeleg acest lucru. Am tot sperat că vom primi drepturile salariale înainte de Paşte. Din păcate, noi ne-am uitat la alţii cum au petrecut, pentru că bani nu am avut. Am de luat plata pe noiembrie, decembrie şi ianuarie”, a povestit Andrei Şovăială.
Am încercat să discutăm şi cu cei de la conducerea societăţii, însă, ca şi muncitorii, ne-am lovit de porţile închise.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co