Control la asociaţiile de proprietari

Ploieşteni, fiţi precauţi!
De la începutul săptămânii trecute, a demarat verificarea actelor asociaţiilor de proprietari din Ploieşti. Îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare al administratorilor delapidatori, primarul Andrei Volosevici a dispus controlarea gestiunilor a 20 de asociaţii din oraş, într-o primă etapă, doar în această săptămână. Luni, reprezentanţii Primăriei şi cei ai Uniunii Asociaţiilor de Proprietari au verificat patru asociaţii şi problemele au şi apărut. „Au fost găsite probleme încă de la prima asociaţie. Pe strada Tribunei, administratorul apărea cu cotizaţia la zi la UAP, dar pe aici nu a mai trecut de cinci ani. Este foarte clar că banii aceia erau direcţionaţi în altă parte, fără ca oamenii să ştie”, a declarat Ion Stan, preşedintele UAP Ploieşti. Administratorii găsiţi cu probleme rămân, însă, în grija asociaţiilor de proprietari, pentru că Primăria nu poate lua măsuri contra lor. Asociaţiile verificate au fost alese la întâmplare, dar dacă nu doriţi să mai aşteptaţi pe cei de la Primărie să vă treacă pragul, puteţi convoca adunarea generală a proprietarilor în care să faceţi control la actele administratorului. Pentru că, nu-i aşa, paza bună trece primejdia rea! Şi nu uitaţi: în ultima perioadă, 20 de asociaţii de proprietari s-au trezit că administratorii au fugit cu banii de întreţinere. (R.E.)