Continuă asfaltările la DJ 713
Odată cu instalarea primăverii, vor continua lucrările de modernizare la Drumul Judeţean 713, care face legătura între Sinaia, Dichiu şi Babele. Chiar dacă multe organizaţii sunt împotriva acestui demers, autorităţile locale susţin iniţiativa şi spun că aduce beneficii turismului.
Proiectul a demarat în toamna anului trecut, în prezenţa mai multor oficialităţi locale şi judeţene. Până la începutul iernii, s-au asfaltat câţiva kilometri de drum, însă, acum, odată cu instalarea primăverii, utilajele vor începe din nou să lucreze. Consiliile judeţele Prahova şi Dâmboviţa finanţează realizarea şoselei, care trece prin munţi şi măsoară o lungime de 16 kilometri. Investiţia nu este privită cu ochi buni de câteva asociaţii, care condamnă această decizie şi care fac apel la protejarea Parcului Natural Bucegi prin sistarea lucrărilor. Pe de altă parte, autorităţile locale vorbesc despre avantajele asfaltării drumului, care vizează în primul rând dezvoltarea turismului. „Cred că investiţia este un bun prilej de a arăta cum putem şi noi intra în rândul ţărilor civilizate. Drumul, care acum se asfaltează şi care a declanşat foarte multe scandaluri, există de foarte mult timp. În plus, este un drum eminamente turistic şi mă uitam în Austria, Elveţia sau Franţa că majoritatea drumurilor turistice de pe munte sunt asfaltate. Pot fi întreţinute mult mai bine, pot fi deszăpezite şi curăţenia se poate face mult mai bine. Ca şi până acum, în Bucegi veneau mulţi turişti, iar condiţiile erau sub orice critică. Era praf, era mizerie şi, prin asfaltarea lui, toate aceste probleme se pot rezolva”, a precizat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
Numai de bine
Conducerea Primăriei Sinaia susţine că turismul va avea de câştigat de pe urma acestei investiţii, deoarece accesul în zona Piatra Arsă sau pe platoul Bucegi se va realiza mult mai uşor. În plus, autorităţile nu exclud nici varianta ca, în viitor, drumul să fie folosit şi de cei care practică sporturile de iarnă, pentru a ajunge la pârtiile de schi. „O parte din drum este pe teritoriul judeţului Prahova şi în zona care aparţine oraşului nostru şi, evident, se poate face un turism controlat şi civilizat. Probabil că, în viitor, turiştii vor putea ajunge pe acest drum şi la pârtii, dar şi vara accesul se va face mult mai uşor, deoarece foarte multe maşini urcau pe munte, dar în condiţii improprii”, a mai adăugat Vlad Oprea.
Reabilitarea drumului costă peste 40 de milioane lei, banii fiind asiguraţi de cele două consilii judeţene, Prahova şi Dâmboviţa. Investiţia, care a demarat de anul trecut, vizează modernizarea structurii rutiere, realizarea de podeţe tubulare, drumuri laterale, ziduri de sprijin, viaducte de coastă, şanţuri, rigole şi parcări. Adelina ANEI