Actualitate

Cei mai buni pompieri voluntari sunt la Buşteni!

exercitiu-demonstrativ-2Au intervenit la stingerea unui incendiu, au salvat un om de la moarte şi au înlăturat toate pericolele. Nu este vorba despre un caz real, ci despre un exerciţiu demonstrativ care a avut loc la Buşteni. Pompierii au intervenit ca la carte şi nu au dat greş. Tehnicile folosite şi timpul în care au recuperat presupusele victime i-au dus la concluzia pe reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă că pompierii de la Serviciul Voluntar din Buşteni sunt cei mai buni din judeţ. Aşa că, la sfârşitul acţiunii, aceştia au ocupat locul I şi au primit cupe şi diplome. „Am avut un accidentat în centrala termică, lovit la cap, cu traumatism cranio-cerebral. A avut fractură de antebraţ, de tibie şi peroneu. L-am salvat şi l-am adus afară în siguranţă”, a povestit George Cotinghiu, salvamontist Buşteni. Acţiunile de simulare sunt extrem de importante. Pompierii din Buşteni s-au descurcat de minune şi vor participa şi pe viitor la astfel de concursuri. În cadrul acţiunii, locul II a fost ocupat de echipa SVSU din Azuga.
Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co