Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Ce nu s-a spus la inaugurarea bazinului de înot

Ideea construirii unui bazin de înot didactic la Câmpina există din anul 2005 şi puţină lume ştie cui aparţine iniţiativa pe care alţii par să şi-o treacă în CV-ul politic.

Promotorii acestei idei s-au constituit într-un grup de iniţiativă în cadrul asociaţiei „Iubiţi copiii”, punându-i primarului Horia Tiseanu, pe masă, proiectul lor. Cei care au făcut parte din acest grup sunt: medicii Maria Zaharia, Mihaela Sumbasacu, Georgeta Lungu, Anca Pop, profesorii Gabriela Tănase, Alexandru Grecu, Ioan Cristea, Radu Lazăr, Alin Ciupală, alături de Dorian Kovaliuc, Cornel Batacui, Florin Buda, Jenica Tabacu, Bogdana Ţiţei şi Eduard Milu. Sufletul proiectului a fost medicul Maria Zaharia, care activează şi acum la Spitalul Municipal Câmpina şi care a constatat că pe Valea Prahovei nu există un bazin acoperit, de care să beneficieze atât elevii de toate vârstele cât şi cetăţenii adulţi. În motivaţiile prezentate în cadrul proiectului s-a pus un accent pronunţat pe influenţa benefică pe care o are înotul din punct de vedere al sănătăţii oamenilor, în special a copiilor, în procesul de dezvoltare fizică şi psihică a acestora. „Tendinţa copiilor este să stea în casă, la calculator, să se joace sau să stea în poziţii vicioase, ceea ce lor le dăunează foarte mult, în perioada de creştere”, a spus medicul Maria Zaharia.
Mobilizându-şi colegi şi prieteni, l-au abordat pe viceprimarul de atunci, Eduard Milu, şi pe primarul Horia Tiseanu, aceştia agreând ideea. Depăşind mai multe etape administrative în demararea acestui proiect, s-a ajuns să se găsească spaţiul actual pe care s-a construit bazinul, numai că la vremea respectivă acesta aparţinea Ministerului Învăţământului, respectiv actualului Colegiu „Constantin Istrati”. În timp, proiectul a fost susţinut în Consiliul Local de către Jenica Tabacu, consilier la acea vreme, care a obţinut votul colegilor.
Luând drumul Capitalei, având documentaţiile necesare de la primărie, medicul Maria Zaharia a reuşit să convingă cu argumente solide directorul fostului Liceu Petrol, Viorica Iancu, şi Ministerul Învăţământului, să accepte trecerea terenului ales, în proprietatea Câmpinei, pentru construirea bazinului didactic de înot. În momentul de faţă, medicul Maria Zaharia şi toţi susţinătorii ei şi-au văzut visul cu ochii, dar la inaugurare nu a fost invitată decât domnia sa, singură, şi Jenica Tabacu. Ca o recunoaştere morală a ideii şi efortului depus pentru susţinerea acestui proiect benefic pentru cetăţenii Câmpinei, poate că s-ar fi impus, măcar, într-o frază spusă de către primarul Horia Tiseanu, să se amintească de toţi aceşti oameni devotaţi comunităţii din care fac parte. Cu siguranţă că celor trei reprezentanţi de marcă ai partidului de guvernământ, Emil Boc, Roberta Anastase şi Elena Udrea, le-ar fi făcut plăcere să afle că ideile bune nu vin doar de la membri PDL.

Furtună în bazin
Şi totuşi, pentru ca iniţiatorii proiectului de construire a bazinului să-şi vadă pe deplin visul cu ochii, mai trebuie să vadă şi că… se înoată în apa lui. Se cunosc deja problemele legate de modul în care va funcţiona şi va putea fi administrat bazinul de înot, probleme aprofundate mai mult sau mai puţin de autorităţile locale, în perioada de construire a bazinului. În momentul de faţă, acesta apare precum o casă ridicată, dar, faţă de care constaţi la sfârşitul lucrării că ai uitat să-i faci uşi ca să intri şi să te bucuri de ea. Pe 9 iunie, Consiliul Local s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară, ca să discute patru proiecte legate de felul în care va funcţiona şi va fi administrat bazinul de înot. Viceprimarul Ion Dragomir s-a prevalat de Legea nr.215, pentru a scoate în evidenţă faptul că proiectele în cauză trebuie aprobate cu două treimi din votul consilierilor. În baza legii respective, consilierii pedelişti majoritari, prin intervenţia secretarului Paul Moldoveanu, au invocat faptul că proiectele pot fi aprobate doar cu o majoritate simplă, făcând trimitere la art.45 alin 2 (Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie următoarele hotărâri ale consiliului local, hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine – n.r.) combătând acelaşi art. 45, dar alin. 3,  (Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie – n.r.) invocat de către viceprimarul Ion Dragomir.
Cum nu se simţea nici măcar vreo ezitare din partea consilierilor majoritari, Ion Dragomir a părăsit sala împreună cu ceilalţi consilieri de la PSD, Mihaela Petrovici şi Horaţiu Zăgan, nu înainte de a remarca: „Nu pot accepta faptul că, pentru proiecte de o asemenea importanţă, nu s-au găsit două minute să stăm de vorbă şi să ne punem de comun acord asupra unor aspecte importante. În aceste condiţii nu putem să participăm la şedinţă. Faceţi cu bazinul exact aşa cum aţi făcut şi cu tarabele pe care le-aţi pus în faţă la Mercantis”!
Consilierul PNL Enache Dragomir a percutat cu întârziere, realizând mai greu, probabil, că făcând parte din USL se află în aceiaşi barcă cu PSD şi se cuvine să-i susţină. Întâi s-a ridicat de pe scaun şi a sprijinit tocul uşii, lăsând impresia că aşteaptă ceva, apoi a părăsit sala, reuşind să intre pe aceiaşi lungime de undă cu colegii de la PSD. În consecinţă, proiectele au fost aprobate cu 11 voturi pentru şi o abţinere, adică: 10 voturi de la PDL, un vot de la consilierul ce se vrea independent, Elvis Arghir, şi o abţinere de la Luminiţa Dumitrescu, reprezentanta PIN.

Conferinţă după şedinţă
A doua zi după şedinţa furtunoasă, viceprimarul Ion Dragomir, având şi calitatea de şef al filialei PSD Câmpina, a organizat o conferinţă de presă, în care a dezvoltat mai pe larg motivele pentru care a părăsit sala, împreună cu colegii săi.
„E o mascaradă cu selecţia de oferte, iar primarul Horia Tiseanu, deşi gândeşte ca mine, a fost obligat să accepte dorinţa altora din partidul pe care-l reprezintă… Bazinul e cu dedicaţie. Din informaţiile noastre, va fi preluat de o firmă din Piteşti, care administrează şi alte piscine sau bazine din ţară. Iniţial, se prevedea că regulamentul şi caietul de sarcini necesitau votul a două treimi din consilieri, iar la şedinţă aceste documente au apărut modificate şi au putut fi votate cu o majoritate simplă. Şi iată cum temeiul legal a ajuns să se stabilească la comandă! Suntem de acord cu orice asociere, chiar şi atunci când la mijloc este patrimoniul municipiului, dar sunt foarte rigid atunci când implicăm şi financiar Consiliul Local, adică bugetul local. Este nedrept să plătim noi şi să câştige alţii. Cheltuielile cu utilităţile s-ar ridica undeva la 47.000 lei pe lună, adică 470 milioane lei vechi, ceea ce este o sumă considerabilă”, a spus Ion Dragomir, făcând referire la faptul că la şedinţa extraordinară s-a pus problema ca plata utilităţilor să fie făcută de ambele părţi, firmă şi consiliu, dorindu-se ca acest lucru să devină criteriu solid, la momentul selecţiei de oferte. Consilierii PSD propuseseră ca alternativă la modalitatea de administrare a bazinului, înfiinţarea unei societăţi comerciale, iar Consiliul Local să devină asociat unic. „Nu s-a dorit acest lucru. S-a vrut cu orice preţ o asociere şi să se predea bazinul cuiva care să câştige din asta. Bun, eram dispuşi să acceptăm şi asocierea, dar nu în orice condiţii. Nu aşa, cu modificarea materialelor iniţiale, cu votul majorităţii simple, când legea cere votul a două treimi, cu aranjamente de culise. Cineva din afara Primăriei Câmpina a dirijat lucrurile, a făcut în aşa fel încât caietul de sarcini şi regulamentul de funcţionare să aibă o anumită formă. Primarul Horia Tiseanu a făcut ceva împotriva voinţei lui şi sunt foarte convins că nu a avut nicio soluţie şi a trebuit să facă aşa cum i s-a spus”, a mai subliniat liderul PSD Câmpina, Ion Dragomir. Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co