Actualitate

La plimbare prin oraş: CARTIERUL CUMPĂTU

Configuraţia reliefului natural nu a permis localităţii Sinaia să se aşeze, atunci, la începuturile ei, decât pe malul drept al râului Prahova, în poiana largă de la poalele Bucegilor, cu o singură excepţie: Cumpătu. Situat astfel de cealaltă parte a Prahovei, cartierul Cumpătu are o poziţie privilegiată faţă de restul oraşului beneficiind de o aşezare deschisă, însorită şi care oferă o largă perspectivă spre întreg masivul Bucegi. Separarea lui de oraş, l-a ajutat să devină la un moment dat un cartier select, o mică oază izolată de linişte şi verdeaţă, care a atras numeroşi artişti sau oameni importanţi ai acelei vremi.
Spre sfârşitul sec. XIX însă, zona, pe atunci pustie, era cunoscută de oamenii locului doar prin urletele haitelor de lupi care se adunau primăvara la împerechere, pe botul de deal unde mai târziu s-a amenajat poligonul de trageri al Unităţii Militare din Sinaia. Prima care s-a aşezat aici a fost familia Seranga, cea care deţinuse multă vreme hanul de la Orăţii, venită cu turme de oi şi vaci de a căror creştere şi îngrijire s-a ocupat multă vreme. Prin legea din 1883 locuitorii din Sinaia sunt împroprietăriţi fie de Casa Regală, fie de Eforia Spitalelor şi găsim deja în arhivele vremii, în Cumpătu o stratificare socială: fruntaşi (care deţineau mai mult de 4 perechi de boi) ca familia Nica Ienculescu; mijlocaşi (având 2 perechi de boi) precum Chiva Seranga şi pălmaşi. Toţi aceştia şi-au ridicat case într-o zonă unde şi azi mai găsim fântâna denumită ”şipotelu” care dădea apă bună de băut drumeţilor, dar şi ciobanilor care urcau turmele la munte pe poteca ce trecea pe aici. Şi tot pe aici, spun legendele locale, trecea ”drumul comorilor” bătut multă vreme de tot felul de aventurieri în căutarea presupuselor comori ascunse în munţi de haiduci. Cartierul Cumpătu este la fel de vechi ca Gura Pădurii sau cartierul Izvor, constituindu-se cu toate în adevăratele vetre ale viitoarei comune. Prin anii 1935-1936, primarul Matheescu dă dispoziţie inginerului Sangiorgian să traseze străzile care se mai păstrează şi azi şi să parceleze terenul existent. Imediat după asta încep primele construcţii: vila Luminiş (azi Casa memorială “George Enescu”), Staţiunea Zoologică Sinaia şi mai târziu vila ing. Matak (restaurantul “Vânătorul”). Noul cartier, denumit pe atunci ”Sinaia nouă” se umple repede de lume bună şi înfloreşte la umbra renumelui staţiunii, până după cel de-al doilea Război Mondial. În perioada ce a urmat, frumoasele vile au fost confiscate de comunişti şi folosite fie drept case de creaţie pentru artişti plastici şi scriitori (atunci apare şi restaurantul denumit ”Creaţie”) fie ca vile de odihnă ale Gospodăriei de Partid. Clădirile, împrăştiate prin verdeaţa abundentă, multe dintre ele proiectate de arhitecţi importanţi precum: Duiliu Marcu sau Toma Socolescu, sunt exploatate în scop turistic, iraţional (chiar şi casa Enescu a funcţionat ca vilă turistică) iar anul 1989 le găseşte în mare parte degradate şi în paragină. Retrocedările care au urmat nu au putut salva mare lucru iar tăvălugul imobiliar din anii 2000 a strivit tot ce scăpase până atunci neatins. Deşi lipsit de un minim suport edilitar (drumuri, apă, canalizare) cartierul s-a întins necontrolat spre zona de la releu, spre poligon sau în pădurea (defrişată azi) din spatele hotelului BNR.
Astăzi, cartierul Cumpătu e trist. Pe străzile pustii, în timpul săptămânii, nu întâlneşti aici nici măcar un câine sau o pisică, şi asta pentru că în zonă locuiesc permanent doar câteva familii. Pentru a ajunge la obiectivele sau unităţile turistice de aici, eşti obligat să te iei serios la trântă cu gropile uriaşe de pe singurul drum de acces în zonă. Şi asta doar dacă şti încotro să o iei, fiindcă aproape nimic nu e semnalizat. Vechiul cartier al artiştilor, locul luminos unde a locuit şi a compus George Enescu, a ajuns să fie tratat ca o mahala. arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co