Actualitate

Carne de miel mai scumpă

Mai sunt doar trei săptămâni până la Paşte, iar românii au început deja să se gândească ce vor pune pe masă.

Tradiţia este ca de sărbătorile pascale să nu lipsească ouăle roşii, friptura, borşul de miel şi cozonacii. Dar cât costă anul acesta bunătăţile de Paşte. La Sinaia, preţul unui ou depăşeşte uşor 1 leu, un cozonac preparat în cofetărie costă între 15 şi 20 de lei, iar carnea de miel a ajuns în jur de 25 de lei kilogramul. Preţurile sunt mai mari faţă de anul trecut, iar oamenii sunt de părere că în săptămânile următoare acestea vor mai creşte. ”Anul trecut, în ultima săptămână înainte de Paşte, preţul ouălor şi al cărnii de miel a crescut destul de mult şi cred că şi anul acesta va fi la fel. Că aşa e la noi, de sărbători, toate preţurile cresc. Aşa că probabil voi renunţa la friptura de miel şi voi cumpăra pui”, a spus Maria Stoica, o gospodină ieşită la cumpărături.

Alternativă
Tot mai mulţi oameni au renunţat la carnea de miel în ultimii ani din cauza preţurilor mari, iar vânzările au scăzut. Comercianţii spun că din ce în ce mai puţini oameni se arată interesaţi să cumpere carne de miel. „Anul acesta, carcasa va costa în jur de 25 de lei kilogramul. Este mai scump decât anul trecut, iar cererea este destul de mică până acum. Sper ca odată cu apropierea Paştelui să fie mai mulţi clienţi, dar lipsa banilor îi dă înapoi. Majoritatea vor doar câteva bucăţi de carne, nu mai cumpără un miel sau jumătate”, a spus crescătorul de oi Ion Cojocaru.
Dacă facem un calcul sumar, pentru o masă de Paşte modestă, dar cu produse tradiţionale, românii vor scoate din buzunar în jur de 300 de lei.
Şi asta dacă preţurile nu vor creşte exagerat în ultima săptămână înainte de Paşte. C. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co