Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Capcanele de pe şoselele staţiunii

Atenţie pe unde circulaţi în Sinaia, deoarece s-ar putea să vă rupeţi maşina sau, mai rău, picioarele. Mai multe drumuri din staţiune arată ca după bombardament şi s-au transformat în capcane pentru trecători.

Pietonii sau şoferii care ajung pe strada Mihail Kogălniceanu din Sinaia trec printr-o adevărată aventură. Oamenii sunt disperaţi pentru că drumul, recent asfaltat, s-a deteriorat peste noapte din cauza viiturilor. În timp ce maşinile încearcă să-şi facă loc printre crăpături şi dâmburi, trecătorii încearcă să ocolească trotuarele, care acum s-au transformat în cratere. „Arată jalnic strada. Eu am pareză la un picior şi de-abia am reuşit să cobor. Zilnic trebuie să fiu atentă pe unde merg, pentru că altfel îmi rup picioarele pe ea. Îmi este frică şi pentru nepoţi. S-a surpat pământul de lângă drum şi dacă nu eşti atent poţi să cazi în acele şanţuri, care sunt foarte adânci. Nu este vinovată natura pentru cele întâmplate. S-a construit foarte mult în ultimii ani, însă fără nicio logică, mai ales în Tirul cu Porumbei, iar acum canalizările şi canalele de scurgere nu mai fac faţă”, a spus Aurica Zaharescu.

Greu pentru șoferi,
dar și pentru pietoni
Pericol public, aşa a ajuns strada Mihail Kogălnicenu. Este pentru prima dată când, din cauza ploii, asfaltul este dislocat pur şi simplu. Deocamdată, autorităţile nu au intervenit şi sunt slabe şanse să repare curând această stradă principală a oraşului, deoarece din bugetul local abia s-au găsit fonduri anul acesta pentru repararea câtorva alei. Peisajul nu este unul prea plăcut pentru turiştii care ajung în staţiune şi nici pentru localnicii care locuiesc în zonă. „Nu mă aşteptam ca străzile din Sinaia să arate în halul ăsta. Am venit cu familia la munte şi suntem cazaţi în această zonă la o pensiune. Am înţeles că strada arăta bine înainte să plouă, pentru că a fost modernizată. Eu cred că acel constructor care s-a ocupat de ea a făcut lucrări de mântuială. Nu este normal ca o stradă recent asfaltată să fie distrusă de o viitură”, a precizat Costel Băcanu. S-au cheltuit bani publici în modernizarea stăzii Mihail Kogălniceanu, iar pe viitor, tot din bani publici, ea va fi reparată. Aceeaşi situaţie o întâlnim pe strada pieţii, care face legătura dintre centru şi varianta oraşului.  Asfaltul este denivelat şi abia se mai poate circula prin zonă. Din păcate, aşa arată acum Perla Carpaţilor, staţiunea Sinaia. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co