Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Câmpina curată

Proiectul „Let’s do it, Romania!” are succes în fiecare an! 24 septembrie a fost ziua de curăţenie naţională, în care oameni de toate vârstele şi-au unit forţele pentru a salva natura, au strâns tone de gunoaie din zonele verzi de care fiecare dintre noi ar trebui să avem grijă. Şi Câmpina a participat la salvarea mediului înconjurător. Zeci de echipe s-au strâns sâmbătă dimineaţă în faţa Primăriei şi au plecat echipate spre zonele indicate. „Educăm tinerii să păstreze curăţenia şi, datorită faptului că au muncit să adune aceste gunoaie, pe viitor în mod natural vor avea grijă să nu mai arunce gunoaie şi oraşul va arăta mai bine”, a spus primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu. În anul voluntariatului, pentru oameni este o plăcere să participe la astfel de acţiuni, pentru că binele şi-l fac lor, în primul rând. Cu spor şi voie bună, sacii au fost rapid umpluţi cu deşeurile lăsate de … nepăsători. „Am strâns o grămadă de gunoaie. Cutii, pungi, hârtii, sticle… Am pus cât a încăput în saci”, au spus copiii. „În primul rând, facem parte din Ministerul Educaţiei şi pentru noi educaţia este foarte importantă. Vrem să le arătăm şi altora că se poate şi să fim mândri de o Românie curată”, a spus profesorul Laura Popa. Instituţii de învăţământ, membrii ai partidelor, firme, asociaţii şi fundaţii, toţi au participat la curăţenia ţării. Anul acesta, şi elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie au luat atitudine pentru natură! „Omul din România încă nu are conştiinţa unei ţări curate. Cu astfel de acţiuni spre să facem treabă mai bună”, a declarat Preşedintele Tineretului Democrat Liberal, Teodor Tiseanu. Let’s do it, Romania este proiectul care dă rezultate! O ţară frumoasă merită oamenii ei frumoşi, care să iubească tot ce-i înconjoară. D. R.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co