Actualitate

Căminul IRUE, o adevărată bombă biologică

De câţiva ani, locatarii de la parterul căminului IRUE, aşa cum e cunoscut în Câmpina, se confruntă cu problemele generate de canalizarea defectuoasă.

Branşaţi la canalizarea cantinei Întreprinderii Electroutilaj (fostă IRUE), ale căror pompe sunt defecte, locatarii se trezesc cu toaletele refulând în casă. Parterul căminului este proprietatea Primăriei Câmpina, locatarii având contract cu instituţia, căreia îi plătesc chirie. Disconfortul permanent produs de miros şi pagubele apărute prin deteriorarea bunurilor i-au adus pe oameni la limita răbdării.
„De două săptămâni, stau numai în mizerie! Păi, nu se mai poate trăi! Este de vină canalizarea, fiind legaţi la IRUE. M-am adresat şi Primăriei în scris, să-mi rezolve această problemă. Mi s-a spus că vor veni, să vadă ce se poate face. De fapt, această situaţie durează de ani de zile. Când şi când, dă pe afară, cum s-a întâmplat acum. Singura soluţie e să facă o canalizare separat şi pentru noi”, a declarat Florica Vintilă.
La fel de nemulţumită este şi Andreea Hangiu, o altă locatară aflată în aceeaşi situaţie, care se plânge că, din cauza faptului că-şi supraveghează locuinţa de teama refulării toaletei, riscă să-şi piardă serviciul. „Aceeaşi situaţie este şi la mine, în privinţa mizeriei care iese prin WC. Nu pot pleca nici de acasă, din cauza asta. Şi lucrez la Bucureşti! Mi-a pătruns mizeria şi dincolo de baie, mi-a distrus parchetul. Eu stau aici de trei ani şi de atunci am astfel de probleme. Suntem legaţi la canalizarea de la cantina IRUE, deşi ar fi trebuit ca acest cămin să aibă canalizare proprie”, s-a plâns femeia.
„Chemăm mereu vidanja. Noi, aici, la parter, suntem ca un beci, neavând subsol. La IRUE sunt stricate pompele. În urmă cu vreun an, am încercat să le reparăm, dar nu au fost de acord. Ni s-a promis că la anu’ ni se va face canalizare, de-aia nu s-a pus asfalt pe o parte pe str. Bobâlna, că nu au bani anul ăsta. Aşa ne-au zis cei de la Primărie, de la birou’ ăla, cum intri, pe dreapta. Acu’ ne-au promis că ne lasă vidanje şi am înţeles că trebuie să le plătim tot noi”, a declarat Sorin Gâlcă.

Vidanjări după vidanjări
„Chiar înainte de venirea dumneavoastră, colegii mei din Primărie erau la cămin. S-au vidanjat cele patru guri de canalizare. S-au mai vidanjat şi cu altă ocazie, dar nu fuseseră golite de tot.
Se vor duce din nou, luni, 13 septembrie, să controleze mai bine, să se afle cauza, poate sunt branşaţi alţii acolo şi din cauza aceasta se umple aşa de repede. Încă nu s-a luat nicio măsură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpina, Mariana Pătrașca.
„Anul trecut, s-a făcut o intervenţie din partea domnului Tiseanu, să le punem la dispoziţie locaţia, că vin dânşii cu echipă specializată, să decolmateze, să scoatem pompele, să reparăm motoarele. Au venit, au constatat şi nu au făcut nimic. Într-adevăr, pe noi ne deranjează deversările de la cămin, în momentul în care se umple haznaua de la ei, supraplinul vine la noi în curte. Mai mult de atât, evacuarea se face tot prin curtea noastră. Nu mai există niciun contract, nicio convenţie de colaborare pentru branşarea la canalizare a celor din cămin. A fost o înţelegere tacită. Dacă situaţia persistă şi, din când în când, se deversează în curte, o să fim nevoiţi să somăm Primăria să rezolve problema. Sau, dacă se merge pe varianta amiabilă, să ne sprijine cu personal, să rezolvăm problema staţiei de pompe, chiriaşii vor putea rămâne branşaţi mai departe la canalizarea noastră”, a declarat directorul întreprinderii Electroutilaj, Ion Stănescu.

Cine plăteşte
Contractul de închiriere prevede obligaţii din partea proprietarului, respectiv Primăria Câmpina, cum ar fi întreţinerea în bune condiţii a instalaţiilor comune proprii clădiri, printre care şi canalizarea. Astfel, se ridică semne de întrebare şi asupra achitării serviciului de vidanjare, care ar trebui efectuat de Primărie şi nu de chiriaşi, susţin locatarii. „Prevede, dar ne zice că de la intrare de aici, de pe hol până în camere, fiecare răspunde de ceea ce se face”, a conchis Sorin Gâlcă. Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co