Actualitate

Câinii au fost îngrădiţi

Nu de puţine ori viceprimarul municipiului Câmpina le-a promis câmpinenilor că va rezolva, într-un fel sau altul problema câinilor comunitari. Şi după câştigarea procesului împotriva Fundaţiei pentru Protecţia animalelor, terenul de la Zorile a intrat în administrarea primăriei, care a început imediat lucrările de împrejmuire a zonei. „L-am împrejmuit, l-am compartimentat. Trebuie să găsim un medic care vrea să desfăşoare o activitate în acest sens, asta după ce vom asigura condiţiile necesare pentru adăpostirea câinilor”, a declarat viceprimarul Ion Dragomir.
Pe de altă parte, acesta se gândeşte la o colaborare cu firma din Boldeşti-Scăieni, care desfăşoară o astfel de activitate, dar oricine poate veni cu propuneri. „Mai sunt şi alte variante, pentru că  sunt şi alţi medici care şi-au manifestat dorinţa de a desfăşura o astfel de activitate. Administraţia este pregătită pentru o colaborare. Dar, nu oricare! Trebuie ca firma care se va ocupa cu ridicarea câinilor comunitari din Câmpina, dar şi din localităţile din jur, să acorde o reducere substanţială pentru patrupedele ridicate din municipiu”, a explicat Ion Dragomir.  R. N.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co