Blocurile ANL de pe aleea Arnauti pot fi vandute

Cele două blocuri situate pe Aleea Arnăuţi vor putea fi vândute chiriaşilor care locuiesc în ele, după ce Consiliul Local a aprobat astăzi o nouă documentație pentru ele, menită să rectifice unele erori care au împiedicat până acum actualizarea evidenței contabile
Erorile menţionate se referă la faptul că a fost stabilită aceeași suprafață construită pentru anumite apartamente, deși componența lor era diferită.
Situaţia a fost foarte neplăcută pentru locatarii celor două blocuri ANL de pe strada Aleea Arnăuți, care au avut parte de multe amânări. Astfel, în decembrie 2017, Consiliul Local Ploiești a aprobat o hotărâre privind însușirea apartamentelor construite, numai că, din cauza greşelilor care au fost remediate abia astăzi, procedura de vânzare-cumpărare nu s-a putut realiza.
Acum însă actualii chiriaşi ai apartamentelor vor putea, în sfârşit, să devină proprietarii locuinţelor pe care le ocupă.