Actualitate

Bani pentru primăriile falimentare

Aleşii judeţeni au votat, săptămâna trecută, rectificarea bugetului judeţean. Astfel, mai multe localităţi au fost ajutate să-şi plăteasca salariile angajaților din primării, iar altele au primit bani pentru investiţii. Suma de 3,66 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean (CJ) Prahova va intra în finanţarea unor cheltuieli urgente, precum şi pentru acordarea unor ajutoare unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru punerea în siguranţă a Monumentului Eroilor Prahova din catedrala „Sf. Ioan Botezătorul”.
Deocamdată au primit bani opt primării, dar până la sfârşitul anului şi celelalte cinci vor avea bani de salarii. Fondurile au venit de data aceasta de la parcurile industriale. În plus, consilierii au aprobat asocierea Judeţului Prahova cu comuna Ariceştii Zeletin în vederea realizării obiectivului „Distribuţie apă pe teritoriul comunei Ariceştii Zeletin”, dar si asocierea județului cu Municipiul Câmpina, în vederea refacerii DJ 102 I, punctul Căprăreţe. Tot săptămâna trecută s-a aprobat și darea în administrarea Serviciului Public Judetean Salvamont Prahova a investiţiei „Bază Salvamont Sinaia – cota 1400”. R. E.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co