Editorial

Babysitting mioritic

Întotdeauna am considerat că bunul simţ este trăsătura de caracter cea mai importantă, crezând că, dacă majoritatea ar da dovadă de bun simţ, s-ar găsi şi vreo două-trei eminenţe, înhămate la căruţa progresului, care să tragă omenirea înainte. În vreme ce, dacă majorităţii îi sparge pieptul orgoliul inteligenţei, nu cumva să nu-i spargă şi capul şi să băgăm tot boul, în brazda noastră de oameni cultivaţi. Dar iată că nu aduce istoria, ce aduce… ceasul luptei sindicale şi, când nici măcar cetăţeanul universal Pinocchio nu mai credea, noi, românii, avem şansa de a deveni o naţiune bine crescută. Salvarea noastră poartă halatul alb, de salariat afiliat Sanitas, care are oportunitatea recalificării într-o meserie… de meserie – babysitting. Asta îşi doresc să înveţe cele mai multe dintre cadrele medicale pentru care s-a pregătit un program de instruire „just in case…”, cu 3.000 de locuri.
Aşadar, reconversia profesională a asistentelor, program după program şi practică după practică, ne poate face să devenim naţiunea cu cei şapte ani de-acasă. Numai să facă babysitter-ii în aşa fel, încât treaba lor mare, pentru ţară, să dea roade. Să nu-şi facă meseria nouă, cum şi-au făcut-o uneori pe cea veche, când au avut probleme în… faza de coacere, cu un nou-născut uitat în incubator de-o asistentă cel puţin nesimţită. Ştim că femeii i-a fost greu, că… de, n-a avut şi ea în copilărie o generaţie în halat reconvertită să şteargă muci la domiciliul clientului, dar măcar suratele ei, pregătite acum să facă şi-asta, să insufle mai mult bun simţ generaţiei viitoare. Sau toată chestia asta nu-i decât o fantezie în portjartier? Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co