Au vrut sa insele banca, dar nu le-a mers
Un prahovean, un ialomiţean şi o bucureşteancă au încercat să înșele o bancă, provocându-i în acest fel un prejudiciu în valoare de peste 71.000 de lei. Planul le-a fost dat însă peste cap de oamenii legii, care au reușit să-i prindă.
Cei trei prezentau reprezentaţilor băncii acte false, puneau mâna pe bani după care se făceau nevăzuţi.
Oamenii legii au finalizat cercetările în dosarul penal deschis pe numele celor trei și l-au înaintat unității de parchet cu propunere de întocmire a rechizitoriului și sesizare a instanței competente să soluționeze cauza.
Cei trei suspecți sunt o femeie de 38 de ani din municipiul București, un bărbat de 48 de ani din comuna prahoveană Iordăcheanu și un bărbat de 33 de ani din județul Ialomița. Ei sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.
Potrivit oamenilor legii, cei trei inculpați ar fi indus în eroare funcţionari din cadrul unei unități bancare, cu ocazia încheierii unor contracte de credit având ca obiect obținerea unor împrumuturi (în sumă de 25.300 lei, 25.000 lei, respectiv 21.000 lei), prin prezentarea unor adeverințe de venit şi fluturaşi de lichidare care atestau în mod fals realizarea de venituri de la o societate comercială.
Cei trei au cauzat astfel băncii un prejudiciu în valoare de 71.300 lei.