Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal privind doi prahoveni (unul de 61 de ani, cel de-al doilea de 58 de ani) și un ieșean (67 de ani), bănuiți de evaziune fiscală și spălarea banilor, în diferite forme de participație. Potrivit IJP Prahova, din cercetări au rezultat indicii că patru agenți economici cu un comportament fiscal inadecvat, de...
Un prahovean, un ialomiţean şi o bucureşteancă au încercat să înșele o bancă, provocându-i în acest fel un prejudiciu în valoare de peste 71.000 de lei. Planul le-a fost dat însă peste cap de oamenii legii, care au reușit să-i prindă. Cei trei prezentau reprezentaţilor băncii acte false, puneau mâna pe bani după care se făceau nevăzuţi. Oamenii legii au finalizat cercetările în dosarul...
Autoturismul unui câmpinean a luat foc şi a ars în totalitate la scurt timp după ce acesta îşi scosese maşina din service, unde o dusese pentru efectuarea unor reparaţii. Miercuri, Bogdan Păun şi-a luat maşina din service şi a pornit la volanul acesteia din Câmpina spre Valea Doftanei. După circa 2 ore de la plecare, odată ajuns pe raza localităţii Lunca Mare, autoturismul a...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co