Actualitate

Alexandru Blanck: „Mi-au trecut prin mână cam trei sferturi din acest oraş…”

Câmpina, oraşul mic, dar atât de primitor, a avut întotdeauna oamenii lui de valoare, care au contribuit
cu tot dragul la imaginea şi activităţile desfăşurate aici. Învăţământul din oraş a primit cu braţele deschise, acum 45 de ani, un om care, când era copil, nu se gândea că va fi profesor de engleză, nu avea de unde să ştie că viaţa lui era astfel plănuită. Alexandru Blanck este profesorul care a fost lângă multe generaţii şi căruia toţi îi mulţumesc, recunoscători, pentru tot ce i-a învăţat.

Reporter: Când a început totul? Cum aţi ajuns la Câmpina, profesor al Şcolii Centrale (fosta Şcoala Nr. 2)?
Alexandru Blanck: Luna aceasta, în octombrie, împlinesc 45 de ani de când am călcat prima dată în această şcoală, unde suntem şi astăzi. Au fost 45 de ani, o viaţă de om; n-am regretat niciodată pasul făcut, deşi venisem să spun că nu mă voi prezenta la post, de aceea m-am prezentat abia în octombrie. Urma să lucrez în cadrul Oficiului Naţional de Turism, dar, văzând oraşul – am venit într-o zi cu soare, o zi cu un cer albastru, aşa cum numai toamna poţi vedea – şi văzând oamenii cum m-au întâmpinat, am promis că mă voi întoarce în două săptămâni. Am făcut un an şi jumătate naveta, eu fiind ploieştean, iar, după un an şi jumătate, m-am căsătorit în Câmpina – soţia mea este inginer chimist, lucra pe vremea aceea la Rafinărie şi, după aceea, s-a mutat la Institutul de Cercetări din Câmpina. Am rămas şi acum aici – şi aici voi rămâne pentru totdeauna. Nu m-a tentat niciodată să plec, mi-a plăcut oraşul şi am spus-o de nenumărate ori: mi-au plăcut oamenii! Şi cred că oamenii sunt aceia care m-au determinat să rămân în Câmpina. Oameni calzi, buni, cu totul deosebiţi de alţii din alte localităţi sau din alte părţi ale lumii, pe unde am mai colindat.

Reporter: Cum a fost copilăria la Ploieşti?
Alexandru Blanck: Grea! Era perioada imediat de după război. Noi nu ştiam ce e aceea o jucărie, nu ştiam ce e un televizor, iar cine avea radio… era cineva; mingea… o făceam din ciorapii mamei, Dumnezeu s-o odihnească! Din ziare făceam un cocoloş, îl băgam într-un ciorap al mamei şi asta era mingea copilăriei noastre. În cartierul în care locuiam, era un copil care avea o minge de piele; acesta era visul nostru, să avem şi noi aşa ceva. Am crescut cu jocuri mai puţin interesante, dar erau farmecul copilăriei noastre şi am crescut într-un mod sănătos. Mai săraci, dar parcă mai fericiţi!

Reporter: V-aţi dorit de mic să fiţi profesor?
Alexandru Blanck: Nu, nici prin cap nu mi-a trecut! Toată lumea mă vedea sportiv de performanţă. Jucam handbal, am fost campion judeţean la tenis de masă şi, la terminarea liceului, profesorul Ghermănescu, care era preşedintele Federaţiei de Handbal, una dintre marile personalităţi ale sportului românesc, mi-a propus să merg să fac Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi toată lumea mă vedea profesor de educaţie fizică. Faptul că am devenit profesor de engleză poate nu a fost o întâmplare, poate Dumnezeu m-a călăuzit spre aşa ceva pentru că, probabil, am dovedit că am avut harul necesar pentru această meserie.

Reporter: Care este cea mai plăcută amintire legată de profesia dumnea-voastră?
Alexandru Blanck: Greu de spus. Cred că cel mai plăcut moment este acea întâlnire pe care o am cu foştii mei elevi. Mi-au trecut prin mână cam trei sferturi din acest oraş… inclusiv aceea care mă întreabă. Cea mai mare satisfacţie, cea mai mare bucurie pe care o am este reîntâlnirea peste timp cu aceşti foşti copii ai mei, care, la rândul lor, au devenit părinţi şi care-mi spun că au rămas cu ceea ce am învăţat împreună şi care-mi mulţumesc pentru ceea ce am făcut pentru ei. Cea mai frumoasă amintire este prima zi de şcoală, când am venit să spun că nu mă voi prezenta la post şi directoarea din vremea aceea, doamna profesoară Şerban, care a fost o directoare extraordinară pentru această şcoală, mi-a zis: „Dacă tot aţi venit, intraţi şi ţineţi o oră; aceşti copii nu au profesor”. Am intrat, mi-a plăcut şi astfel am devenit primul profesor calificat de limba engleză din Câmpina. Într-un fel, toţi care vorbesc engleză şi astăzi, au trecut prin mâna mea… mulţi dintre ei.
Reporter: Cum comparaţi generaţiile de la începutul carierei dumneavoastră cu cele de acum?
Alexandru Blanck: Interesul este acelaşi. Dacă vrei să faci ceva, puteai să faci şi atunci, poţi să faci şi acum. Marea diferenţă este diversitatea de surse de informaţii şi posibilităţile de a învăţa o limbă străină. Însă, mereu se spune: copiii dinainte erau mai disciplinaţi, mai atenţi cu cei din jur. E normal. Lumea evoluează şi de aceea astăzi ne mai plângem, unii dintre noi, de disciplina din clasă. Totul depinde de profesor. Dacă profesorul ştie să se apropie de elev, să dovedească copiilor că este un om corect în acordarea notelor, în judecarea răspunsurilor, dacă ştie să treacă dincolo de catedră ceea ce vrea să le arate elevilor, ei vor învăţa şi vor fi disciplinaţi şi nu vor fi probleme.

Reporter: Aţi avut şi elevi care acum sunt persoane publice…
Alexandru Blanck: În Câmpina? Să spunem senatorul Georgică Severin, deputatul Florin Anghel, primarul Horia Tiseanu, fostul preşedinte al organizaţiei PSD Câmpina Mihai Şerbănoiu, doctorul Mihaela Neagu-Petrovici şi multe alte nume.

Reporter: V-aţi implicat de-a lungul timpului în viaţa politică şi culturală a oraşului…
Alexandru Blanck: Cu ani în urmă, erau întâlniri culturale între două întreprinderi, cu diferite numere în program. Erau coruri, solişti de muzică uşoară, populară, orchestră; eram unul dintre prezentatorii acestor programe. De asemenea, aveam o brigadă artistică a Sindicatului din Învăţământ, am scris texte împreună cu colegii mei pentru această brigadă, am tradus cărţi, am avut o editură şi am scos primul ziar cu adevărat de după Revoluţie, care s-a numit, coincidenţă sau nu, Valea Prahovei. Am scris pentru ziare, am făcut interviuri cu multe personalităţi din Câmpina şi nu numai. În ceea ce priveşte latura politică, am fost preşedintele Partidului Social Democrat din România. Prin unificarea cu PDSR, am devenit vicepreşedintele organizaţiei locale. Am încercat să mă implic în viaţa politică a oraşului nu pentru a deveni cineva, – de-a lungul anilor, am refuzat de nenumărate ori propunerea de a fi primar al oraşului – ci pentru Câmpina.

Reporter: Cum este omul Alexandru Blanck?
Alexandru Blanck: Bun, drept şi cred că un bun prieten.

Reporter: Care este cea mai mare realizare de până acum şi ce vă doriţi pentru viitor?
Alexandru Blanck: Cea mai mare realizare, dacă vorbim în tipare, toată lumea spune: fiul meu! Aş spune faptul că, venind dintr-o copilărie săracă, cu multe vicisitudini, am reuşit să devin profesor, că am familia pe care o am şi că am acest oraş pe care îl iubesc. Pentru viitor… doresc doar sănătate. Dacă voi putea, să-i ajut pe copii şi să-i învăţ engleza, în rest… sănătate pentru mine şi pentru cei din jurul meu… Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co