Actualitate

Comitetul de Urgenta va fi convocat daca avaria din Bariera Bucuresti nu se rezolva rapid

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, susține că ia în calcul convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență în cazul în care alimentarea cu energie a locuitorilor din Bariera București nu va fi reluată în scurt timp.

Această problemă a apărut în cursul dimineții de ieri, când elemente ale unui transformator aparținând societății Electrica au luat foc, ceea ce a dus la sistarea alimentării cu energie electrică a circa 3.000 de locuitori din zonă.

În aceste condiții, Adrian Dobre a anunțat astăzi că, dacă problemele nu vor fi rezolvate în termenul cel mai scurt, municipalitatea a luat în calcul convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în vederea stabilirii unui plan de măsuri.

Potrivit edilului șef, reprezentanții Electrica l-au anunțat că problemele vor fi rezolvate în cel mult două ore.

Dobre a mai declarat că, în urma avariei din Bariera București, municipalitatea a luat legătura și cu reprezentanții Apa Nova și ai Distrigaz pentru prevenirea altor probleme generate de avaria majoră din Ploiești.

„Până acum am primit asigurări că nu sunt și alte probleme legate de alimentarea cu apă și de furnizarea gazelor, ca urmare a avariei din Bariera București. La rândul lor, Apa Nova și Distrigaz vor monitoriza în continuare situația”, a asigurat el.

În cursul dimineții de ieri, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au intervenit pe Bulevardul Petrolului din Ploiești, la fabrica de oxigen, unde o celulă a unui transformator de 20.000 de volți aparținând societății Electrica a luat foc.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co