Politica

15% dat nu e ca 15% luat!

Anunţul prim-ministrului Emil Boc că, până la sfârşitul anului, numărul bugetarilor va scădea sub 1,29 de milioane şi că toţi cei rămaşi în sistem vor beneficia de o creştere salarială de 15%, de la 1 ianuarie a stârnit reacţii în teritoriu.

Ion Dragomir, viceprimarul Câmpinei, totodată preşedintele organizaţiei PSD, nu pare să fie de acord cu cele declarate de premierul Emil Boc. „Nu fac decât să deruteze lumea! N-au cum să crească salariile! E vorba de o recuperare a pierderilor, pentru că diminuarea a fost de 25%, prin pierderea sporurilor în anumite instituţii. În administraţie, s-a ajuns până la 40% sau chiar 50% să se piardă din venituri. Guvernul vrea ca, începând cu 1 ianuarie 2011, să dea 15%, la ceea ce a rămas şi care nu înseamnă de fapt, nici 15% din ce s-a pierdut, pentru că procentul de 15% care s-a pierdut e mai mare decât 15% care se va da. Ei nu fac decât să diminueze pierderea sau recuperează din ce-au pierdut”, a spus Dragomir.

E greu în opoziţie
Liderul PSD câmpinean a adus în discuţie şi situaţia ingrată în care se află opoziţia: „Eu consider că opoziţia face suficient de mult, dar nu are nicio şansă să facă mai mult de atât. Tot ceea ce nu au făcut e că nu au ieşit în stradă şi asta nu e o soluţie. Asta trebuia să o facă sindicatele! A fost formată această majoritate artificială, cu fuga trădătorilor de la PSD-PNL, la UNPR. Iar cu UDMR ce se putea negocia? Le-a dat mult prea mult Băsescu! Probabil că actuala opoziţie nu le dădea cât le-a dat Guvernul actual. Şi-apoi, UDMR fuge întotdeauna la putere, pentru că întotdeauna vrea să prindă ceva. La alegerile prezidenţiale, în 2009, UDMR făcuse majoritate cu PSD-PNL pentru proiectul Johannes. După ce au văzut că nu au câştigat, au fugit imediat. Mie nu-mi place politica pe care o desfăşoară UDMR. Din ’89 până acum, au fost întotdeauna la putere. Trăim într-o ţară în care se oferă mult prea mult celor care sunt la putere şi nu au cum să o părăsească”.
Faţă de problemele sociale ale românilor, în care aceştia se zbat, Ion Dragomir este convins că tensiunea generată de neajunsurile vieţii de zi cu zi, totuşi nu va ajunge să scoată lumea în stradă: „Românii nu sunt în stare să producă un «boom»! Românul suferă. Au fost, probabil, perioade şi mai grele, pe care le-au traversat fără niciun «boom». Eu nu cred că sindicatele mai sunt o forţă, n-au puterea să scoată oamenii în stradă, la un miting de amploare”. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co