A început campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare. Ploieștiul, plin de afișe

Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile locale și europarlamentare, campania electorală a fost oficial declanșată astăzi, conform regulilor stabilite de Biroul Electoral Central (BEC). Această perioadăimportantă în procesul democratic al alegerilor va dura până în 8 iunie, la ora 7:00, cu excepția campaniei în audiovizual, care se va încheia cu o zi înainte, în 7 iunie, la aceeași oră.
Potrivit comunicatului BEC, competitorii electorali sunt îndemnați să adopte un discurs echilibrat și onest, evitând denaturarea sau manipularea informațiilor. Este ferm interzisă folosirea mesajelor sau sloganurilor discriminatorii sau de incitare la ură și intoleranță, precum și a oricăror forme de defăimare sau învrăjbire religioasă sau etnică.
Campania electorală trebuie să se desfășoare în conformitate cu regulile generale, contribuind la promovarea principiilor democrației și la dezvoltarea unui climat de integritate. Competitorii electorali, precum și partidele politice și alianțele, au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și nediscriminatoriu, prin diverse mijloace precum mitinguri, adunări, sau utilizând televiziunea, radio-ul și presa.
În această perioadă, candidaților le sunt asigurate, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii, putând folosi diverse locații cum ar fi sediile primăriilor, școlile, universitățile sau căminele culturale, cu cheltuieli de întreținere stabilite pe bază de înțelegere.
La Ploiești, primele afișe cu candidați au fost deja lipite. Ca de fiecare dată, cetățenii cu care reporterii noștri au intrat în contact au fost împarțiti în doua tabere: unii cunosc candidații, alții deloc sau foarte puțin.