Politica

„Trebuie să-ţi spui părerea, chiar dacă nu eşti de acord cu ceva”

conferinta-pnlLiderul organizaţiei  Partidului Naţional Liberal (PNL) din Câmpina, Virgil Guran, nu este de acord cu cooptarea lui Relu Fenechiu în echipa lui Crin Antonescu.

PNL Câmpina a anunţat, într-o conferinţă de presă, că l-a sprijinit pe Crin Antonescu în cadrul Congresului, unde au avut loc alegeri pentru şefia partidului. Din judeţul Prahova, au fost cooptaţi în Biroul Naţional PNL Adrian Semcu, preşedintele Biroului Teritorial Judeţean, şi Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al partidului.
Liderul Virgil Guran a ţinut să sublinieze poziţia sa referitoare la intrarea lui Relu Fenechiu în echipa lui Crin Antonescu. „Din punctul meu de vedere, gestul pe care l-a făcut atunci când, în nume propriu, s-a adresat preşedintelui Băsescu, consider că nu este calificabil pentru un partid. Asta este părerea mea! Ei au considerat că este bun în conducerea partidului… În momentul când îţi faci o echipă, ai dreptul să-ţi alegi oamenii, dar asta nu înseamnă că nu pot să am o părere. Eu respect ceea ce s-a hotărât, dar consider că, într-un partid liberal, trebuie să-ţi spui părerea deschis şi atunci când nu eşti de acord cu ceva”, a declarat Guran.
Despre Viorel Cataramă, liderul Virgil Guran crede că a fost „infiltrat un pic de către actuala putere, să destabilizeze partidul şi se autoexclude prin ceea ce a încercat să facă”. Pe Ludovic Orban îl consideră un om muncitor, util partidului, dar  crede că „s-a băgat într-o polemică, ce nu i-a fost favorabilă”.

Acuzaţi de „politicianism ieftin”
În plan local, la nivel de organizaţie, există mulţumirea faptului că cetăţenii Câmpinei au început să li se adreseze cu diverse sesizări legate de problemele administrative cu care se confruntă. Pe de altă parte, Virgil Guran denunţă atitudinea administraţiei câmpinene, făcând referire la faptul că ar fi trebuit să primească un răspuns oficial din partea acesteia, la o cerere pe care le-a adresat-o, dar nu a fost aşa. Răspunsul a fost primit prin presa locală, peneliştii fiind acuzaţi de „politicianism ieftin”. „Eu nu ştiam că se fac bani din politică! Dacă fac bani din politică, aş vrea să ne înveţe şi pe noi cum se procedează, ca să ne lăsăm de afaceri şi să ne apucăm de politică în mod… serios. Ca atare, nu am primit decât răspunsuri persiflante! Noi nu vrem să fie meritul nostru în rezolvarea problemelor, să fie meritul primarului şi să arate oraşul bine. Noi vom continua să depunem sesizări, indiferent de ameninţări sau persiflări, informând oamenii asupra răspunsurilor şi soluţiilor date de către Primărie”, a comentat Guran.Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co