Actualitate

Votul şi actele de identitate!

acte-identitate-2Hai cu ei în „legalitate!”…

Aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, momentul în care se organizează alegeri, indiferent de natura lor, populaţia este obligată să intre în legalitate în ceea ce priveşte actele de identitate. Numai în Câmpina, după ce au fost studiate listele scoase de la Evidenţa Populaţiei, s-a constatat că aproximativ 500 de persoane nu au acte de identitate valabile sau nu au deloc. Aşa că s-a trecut la treabă, în sensul în care, printr-un protocol încheiat între IGPR şi Institutul Naţional de Evidenţă a Populaţiei, cei care nu au actele în regulă vor fi înştiinţaţi şi îndemnaţi să intre în legalitate. Paul Moldoveanu, secretar Primăria Câmpina: „Ca măsuri pe care le-am luat… am scos o listă cu toţi cei care nu au carte de identitate, cu toţi cei care le au expirate. Urmează ca poliţia de proximitate să meargă din casă în casă în aceste situaţii şi să-i îndemne să vină să-şi înnoiască sau obţină cartea de identitate. Sunt în jur de 500 de persoane în această situaţie.” Aşadar, poliţiştii de la Ordine Publică, mai exact cei de la Formaţiunea Proximitate, vor trebui să iasă pe teren, din casă în casă, şi să convingă cele 500 de persoane să ajungă la Evidenţa Populaţiei. Ciprian Geambaşu, agent de proximitate: „Automat, vom desfăşura activităţi de identificare, chiar şi sancţionare, conform legislaţiei. Aduc la cunoştinţă faptul că, în conformitate cu O.U.G. 97/2005, referitoare la evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor, la art. 18 se prevede sancţiune cuprinsă între 40 de lei şi 80 de lei.” Iată că alegerile prezidenţiale au şi efecte benefice. 500 de persoane vor fi puse în legalitate sau vor fi sancţionate contravenţional. (R. N.)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co