Unde ne petrecem sărbătorile, ascunzându-ne de criză ?!
Agenţiile de turism din Câmpina au şi anul acesta, ca de fiecare dată, nenumărate oferte cu privire la locul în care ne-am putea simţi cel mai bine alături de familie şi prieteni, cu ocazia Crăciunului sau a Revelionului. În continuare, se preferă concediile în afara ţării din motive deja ştiute: servicii de o calitate superioară celor din România, la un preţ foarte bun.
„Dacă, pentru Revelionul 2010, în Poiana Braşov, preţul este cuprins între 600 şi 1000 de euro de persoană, ofertele pentru străinătate sunt mult mai bune: în Turcia 250 de euro, iar în Bulgaria, la munte, persoanele care vor să şi schieze au oferte de preţuri cuprinse între 160 şi 400 de euro”, a declarat Radu Niţă, agent de turism. Persoanele mai pretenţioase se pot relaxa la un hotel de lux în Egipt, în schimbul a 700 de euro. Alte oferte la îndemâna multora vin şi pentru Viena şi Praga, acestea reprezentând numai cazarea şi masa. O idee bună de luat în calcul ar fi nordul ţării, cu vile unde relaxarea costă 1500 lei. În zonă, agenţiile au oferte din partea pensiunilor din Telega şi Valea Doftanei: cele la cheie, care implică autogospodărire sau pensiune completă, de 3 stele, în schimbul a 1000 lei pentru 4 nopţi. „Până în acest moment nu sunt foarte multe persoane interesate, dar, ca şi în vară, cererile vin pe ultima sută de metri, clienţii profitând de reducerile pe care noi le avem în apropierea sărbătorilor. Neexistând o siguranţă financiară, nu se mai iau în calcul discount-urile de care se beneficiază pentru rezervările făcute cu câteva luni în urmă”, a mai spus Radu Niţă. Cum, pe timp de criză, suntem mai atenţi la buzunar, cu siguranţă vom alege un pachet ieftin, dar menţinându-ne pretenţiile unor servicii foarte bune.Diana ROMAN