Un minus de 400 – Criza de medici

Prahova duce lipsa de 400 de medici pe diverse specialităţi, dar şi de aproape 30 de medici de familie. Aşa se face că, de o populaţie de peste 800.000 de locuitori, se îngrijesc 1.250 de medici. Şi asta fără a mai pune la socoteală şi urgenţele oamenilor din alte judeţe, prinşi în diverse accidente pe DN1.
De la începutul anului şi până acum, 200 de medici au cerut certificate profesionale de la colegiul medicilor cu ajutorul cărora să poată practica în străinătate, iar 15 dintre aceştia deja au părăsit ţara. Potrivit legii salarizării unice, un medic stagiar are salariul unui poliţist debutant, iar un medic primar pe cel al unui grefier. În plus, dată fiind meseria, medicii nici nu pot face grevă. Toate acestea fac ca, la facultatea de medicină, să se intre cu note mult mai mici decât acum 10 ani şi concurenţa să scadă. Iar cine a devenit deja doctor, are toate motivele să înceapă o viata noua în altă ţară. (R.E.)