Cultura

Târgul Romilor Carpatini

Meşteşugari din toată ţara au poposit în weekend la Sinaia, acolo unde s-a desfăşurat Târgul Romilor Carpatini. Turiştii şi localnicii au fost impresionaţi de obiectele expuse, pentru că astfel de evenimente se organizează mai rar.

Expozanţii şi-au etalat cu mândrie articolele confecţionate manual, iar trecătorii au fost atraşi ca un magnet datorită frumuseţii lor, dar şi a preţurilor negociabile. Târgul Meşterilor Carpatini este la a doua ediţie şi va deveni o tradiţie pe Valea Prahovei. „Am rămas impresionată, pentru că n-am mai văzut aşa ceva de când eram copil. Mi se pare şi frumos şi practic. Sunt lucruri foarte folositoare şi chiar am cumpărat câteva. Au multe lucruri de argint şi sunt superbe”, a spus Aurica David. Tradiţiile şi obiceiurile romilor s-au regăsit în simple obiecte de artizanat, linguri de lemn, vase de cupru sau bijuterii, iar creaţia acestor opere este transmisă din tată în fiu. Iţoc Căldărar este din comuna Brăteiu şi confecţionează de ani buni cazane de ţuică şi tuciuri. De-a lungul timpului, a mers la multe expoziţii din ţară, pentru că obiectele lui sunt apreciate de români. Însă, nici lui afacerea nu-i mai merge ca înainte, deoarece oamenii nu mai au bani. „Toate obiectele sunt făcute din cupru şi alamă. Lucrez foarte mult la un cazan de ţuică, pentru că trebuie să iasă perfect şi îl fac cu ciocanul. Unul de 60 de litri costă 2.800 de lei, dar preţul este negociabil, deoarece nu avem ce face pe criza asta. Trebuie să ne vindem marfa”, a povestit Iţoc Căldărar. În total, 45 de meşteşugari romi şi-au prezentat la Sinaia frumuseţea şi măiestria artei lor autentice. La finalul expoziţiei, comercianţii au făcut şi bilanţul. Vizitatorii au venit în număr mare şi au făcut ceva vânzare, însă nu pe măsura aşteptărilor.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co