Tânăr de 12 ani in coma, la Busteni, dupa ce a fost lovit de o masina
Abia ne aflăm la mijlocul săptămânii și un nou accident grav de circulație s-a petrecut în județul Prahova! De data aceasta, în stațiunea montană Bușteni!
În această dimineață, după ora 8.00, un tânăr în vârstă de 12 ani este în comă, după ce a fost lovit de o mașină.
Adolescentul, în vârstă de 12 ani, a fost preluat de o ambulanță SAJ și transportat de urgență la spital, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar.
Din primele informații, acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral și este în comă.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul, pentru stabilirea exactă a cauzelor și a gradului de vinovăție, primele concluzii conducând către o traversare neregulamentară.