Actualitate

Subvenţii mai puţine la căldură

Guvernul mai strânge încă o dată cureaua, spre disperarea românilor. Printr-o ordonanţă de urgenţă emisă vineri, s-a schimbat cuantumul privind subvenţiile la căldură. Astfel, pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinţei persoanele singure sau familiile care realizează un venit mai mic sau egal cu 425 lei pe membru de familie, iar nu cu 615 lei, cât era până săptămâna trecută. Marţea trecută, la Administraţia Serviciilor Social Comunitare din Ploieşti, oamenii erau foarte nemulţumiţi. „Am venit astăzi să o ajut pe o vecină să depună, dar eu nu mai beneficiez. Ce să facem, vom mai pune o haină pe noi, că doar cu asta suntem obişnuiţi încă de pe vremea lui Ceauşescu. Dacă nu vom face economia asta, nu ne vom permite să plătim încălzirea”, spune cu obidă Andrei Cârciumaru, un ploieştean care se încălzeşte cu sobă cu gaze naturale. Mai rău este că luni, 12 octombrie, când a fost prima zi pentru depunerea cererilor pentru subvenţii, o mare parte din cei 380 de ploieşteni care au venit pentru această problemă au făcut un drum degeaba, pentru că nu se mai încadrează la subvenţie. „Din păcate, cei care nu se vor încadra vor primi acasă înştiinţarea de respingere”, a declarat Doina Căpuz, director ASSC Ploieşti. Deocamdată, ploieştenii trebuie să-şi calculeze veniturile ţinând cont şi de această noua prevedere. Aşa se face că o familie cu un copil minor în îngrijire nu are voie să aibă venituri care să depăşească 1.275 lei. (R.E.)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co