Actualitate

Studentii de la Horticultura planteaza pomi pe Domeniul Regal Sinaia

 

 

Studenți de la specializările Peisagistică și Horticultură din cadrul Facultății de Horticultură, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și studenți ai Facultății de Silvicultură din Brașov, însoțiți de cadre didactice de specialitate, vor planta, mâine, 17 aprilie, pe Domeniul Regal Sinaia, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria, arbori și arbuști.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei, acțiunea face parte din programul de restaurare și revitalizare a Parcului Castelului Peleș, realizat anual, ce cuprinde un studiu complex al Parcului istoric și al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.

În paralel cu acțiunea de plantare, vor fi efectuate lucrări de întreținere a spațiilor verzi, tăierea în verde a arborilor și arbuștilor, inventarierea și îngrijirea speciilor existente în serele regale încă din timpul Reginei Maria. Parcul și Serele Regale conțin numeroase specimene de arbori, arbuști și plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani.

 

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co