Cultura

Sfântul Dimitrie şi minunile lui

Nu mică a fost uimirea enoriașilor care frecventează Biserica Sfânta Parascheva, din Câmpina, atunci când au observat că două icoane au dispărut, în timpul unei slujbe. Puţini au fost cei care s-au gândit că ele vor ajunge în locul de unde au fost furate, dar… aşa a fost. Recuperarea a avut loc după ce o enoriaşă a văzut un tânăr ce încerca să vândă într-un magazin o icoană ce părea să fie dintre cele date dispărute. „În primul rând, fapta este groaznică, este încălcarea unei porunci a lui Dumnezeu, care spune să nu furi. Pentru unii, însă, readucerea icoanelor este un moment de credinţă, de manifestare a puterii sfinţilor”, a declarat preotul paroh Grigore Melnic.

Este o manifestare a credinţei în puterea sfinţilor! Acesta a mai fost unul dintre lucrurile spuse de preotul paroh, care ştie că de-a lungul timpului, sfântul Dimitrie, unul dintre cei reprezentaţi în icoanele sustrase, a fost un făcător de minuni. Preotul a mai spus că-l iartă pe tânărul care a comis fapta. Numai că  poliţiştii s-ar putea să nu facă acelaşi lucru. R. N.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co