Administratie

Servicii de calitate pentru locuitori

Proiectul „Servicii de calitate pentru locuitorii Municipiului Câmpina” a fost prezentat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă.

În cadrul întâlnirii, primarul Horia Tiseanu a precizat că „este unul dintre proiectele cu finanţare europeană pe care Primăria Câmpina şi Consiliul Local au reuşit să le câştige în această perioadă de criză financiară. Spun asta pentru că, dacă veniturile din bugetul intern nu cresc deloc, poate chiar vom avea probleme, în schimb, speranţa noastră este legată de fondurile europene. Şi iată că am câştigat un nou proiect de finanţare din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa Prioritară nr. 2 – Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe descentralizare şi domeniul major de intervenţie 2.2 – Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor”.
Proiectul se derulează 12 luni, valoarea fiind de 277.819,76 de lei. Din această sumă, 236.146,80 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul Social European, 36.116,57 de lei constituie finanţarea nerambursabilă din bugetul naţional, la toate acestea adăugându-se şi contribuţia Primăriei, cu suma de 5.556,39 de lei.
Primăria Câmpina va obţine, prin implementare, două certificări acordate de către un organism de certificare recunoscut pe plan naţional şi internaţional, pentru Sistemul de Management al Calităţii, în conformitate cu standardul internaţional SR EN ISO 9001:2008 şi pentru Sistemul de Management al Mediului, conform standardului internaţional SR EN ISO 14001:2005.

Pe înţelesul tuturor:
se face ordine în Primărie!
„De când am venit în Primărie, am pus o întrebare: dacă suntem autorizaţi ISO, în Sistemul de Management al Calităţii. Acest lucru nu duce decât către un obiectiv bun şi sprijină şi locuitorii municipiului, sistemul ajutând angajaţii Primăriei să ştie şi mai bine ce au de făcut. Din momentul în care se întocmesc nişte proceduri, angajatul ştie foarte clar ce trebuie să facă. Nimeni nu mai poate să spună că nu el trebuie să facă treaba asta, ci altul. Se stabilesc nişte reguli foarte clare de desfăşurare a activităţii în Primărie. Care va fi beneficiul cetăţeanului? În momentul în care ajunge la funcţionarul care trebuie, acesta nu îl va mai pasa în altă parte. Se face ordine în Primărie! Scurt! Fără sistem al calităţii, nu poţi funcţiona corect”, a declarat viceprimarul Ion Dragomir, un susţinător ardent al proiectului, care a reuşit să explice, cât se poate de tranşant, avantajele implementării acestuia.
Cu alte cuvinte, funcţionarul public va învăţa să conştientizeze ceea ce se cheamă asumarea răspunderii modului în care îşi îndeplineşte atribuţiile, profesionalism, bun simţ, competenţele şi calitatea muncii sale trebuind să se răsfrângă pozitiv asupra cetăţeanului.
Astfel, 40 de angajaţi ai Primăriei Câmpina vor fi instruiţi în diferite domenii legate de managementul calităţii, protecţiei mediului şi responsabilităţii sociale. Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co