Rezervările pentru concedii de vară sunt în toi

Ninge, plouă și e frig. Doar gândul la vacanța de vară ne mai ține optimiști. Așa că prahovenii au început deja să facă rezervări la hotelurile de la mare. Oamenii sunt atrași mai ales de reducerile de până la 20% pentru sejururile plătite până la sfârșitul lunii aprilie. „La 1 februarie s-a lansat la nivel national programul Înscrieri timpurii, care cuprinde oferte atât de pe litoralul românesc cât și din stațiunile montane din România și deja rezervările se fac, pentru că sunt reduceri de până la 30%”, a declarat Florin Paraschiv, reprezentant al unei agenţie de turism. Ca și anul trecut, în topul preferințelor este litoralul românesc și cel bulgăresc. Cât despre prețuri, chiar dacă beneficiați de reduceri, este bine să știți că acestea sunt mai mari decât cele de anul trecut. Astfel, dacă un sejur la un hotel de patru stele în perla litoralului bulgăresc, Albena, costa anul trecut, cu tot cu reducere, 475 de euro, anul acesta, pentru șapte nopți în regim all inclusive și cu reducere de 20% veți scoate din buzunar 530 de euro. Raluca EPARU