Reabilitarea infrastructurii, la Sinaia

Stadiul lucrărilor demarate în centrul staţiunii Sinaia este tot mai avansat. În mai puţin de trei săptămâni, tronsonul 1, cuprins intre Biserica Sfântul Ilie şi intersecţia din faţa hotelului Internaţional, arată cu totul altfel.
Pe şantier este forfotă mare, iar utilajele lucrează la capacitate maximă. Au fost turnate, până acum, straturile de bază, urmând ca în primăvară sau chiar mai devreme să fie turnat şi ultimul strat de asfalt. “Am început decopertarea pe primul tronson de pe Republicii, am turnat balastrul stabilizat, două straturi de asfalt de rezistenţă şi vreau ca în cel mai scurt timp să dăm drumul circulaţiei pe acest tronson, urmând ca în primăvară să se toarne stratul final. Lucrările au mers foarte bine, ne-a ajutat foarte mult şi vremea”, a declarat primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea.
Profitând de vremea bună din ultima perioadă, constructorii au demarat şi lucrările la cel de al doilea tronson care se întinde de la intrarea în Parcul Dimitrie Ghica, până la Casino. “Acolo am descoperit că avem o conductă de apă care trebuie înlocuită, pentru că era foarte veche. Şi aş vrea, dacă vremea mai ţine cu noi, să dăm drumul şi aici până în iarnă, ca să se poată circula pe întreaga zonă”, a explicat primarul Vlad Oprea.
În cadrul proiectului care se va desfăşura pe parcursul următoarelor 25 de luni se vor reabilita sistemul rutier şi trotuarele din zona centrală a oraşului pe bulevardele Republicii, Carol I şi Ferdinand, dar şi străzile laterale care pornesc din aceste bulevarde. Vor mai fi construite trei sensuri giratorii noi şi se vor monta indicatoare rutiere pentru a creşte siguranţa circulaţiei, vor apărea noi locuri de parcare, dar şi toalete publice. A. BURCEA