Cultura

Primăvară cu poezie

sdp-poezieCei mai talentați elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina și-au prezentat creațiile artistice sub forma unui cenaclu literar, la mijlocul săptămânii trecute.

Cenaclul literar ce a avut ca temă „Primăvara în creaţia poeţilor” a făcut posibilă întâlnirea celor mai talentaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie. Cu sufletul plin de căldura unui anotimp încărcat de sensibilitate, au prezentat câteva creaţii proprii. Poeţi de valoare ai oraşului, Florin Dochia şi Ştefan Al.-Saşa au avut ochiul critic în ceea ce priveşte scrierile elevilor. Mai mult, şi aceştia şi-au prezentat gândurile puse pe hârtie. Inspiraţia vine din trăiri sincere, din suflet… „Poezia, pentru mine, înseamnă regăsire, un sentiment de linişte totală. Mă inspiră absolut orice e în jurul meu. Pur şi simplu! Stau şi… chiar şi când visez, e un sentiment plăcut. Scrii, te uiţi la copaci, te uiţi în jurul tău şi scrii. De regulă, inspirându-mă Bacovia, când sunt foarte supărată, încep să scriu fără să-mi dau seama. Este un sentiment foarte plăcut”, a spus una dintre eleve, Alexandra Mititelu.  Astfel de întâlniri vor mai avea loc, asta mai ales pentru faptul că valoarea poeziilor trebuie pusă în lumina binemeritată.

Unii iau calea meseriei
Elevii anului II, din păcate, vor pune în practică pregătirea pe care au avut-o în această şcoală.
Rămân elevii anului I să-şi arate latura artistică în cercul de creaţie.
„E bine că se realizează şi pentru sufletul lor asemenea întâmplări pentru că, întorşi în realitate, dincolo de ceea ce vor practica drept o meserie, vor fi nişte oameni adevăraţi, cu sentimente, cu iubiri şi cu dureri, vor trăi adevărat”, a spus directorul Casei de Cultură „Geo Bogza”, Florin Dochia. D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co