Prahova, alaturi de alte 26 de judete, din nou sub cod galben de ploi
Județul Prahova se află din nou sub avertizare de cod galben de ploi, alături mai mult de jumătate din țară.
Astfel, meteorologii au emis, astăzi, pentru 27 de judeţe o nouă avertizare de cod galben de ploi, valabilă pe parcursul întregii zile de miercuri, în intervalul orar 9.00.23.00.
În această perioadă sunt aşteptate averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi, pe arii restrânse, chiar 50 l/mp.
Judeţele pentru care a fost emisă avertizarea sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi Prahova.