Piloţii s-au întrecut pentru Trofeul Sinaia Forever
Maşini turate la maxim, adrenalină, drift-uri şi scrâşnete de roţi. Aceasta a fost atmosfera în staţiunea Sinaia, acolo unde s-au desfăşurat cele mai spectaculoase etape ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă.
Mii de turişti şi localnici s-au înghesuit, în cele două zile de concurs, să admire impresionantele maşini şi să încurajeze favoriţii. Peste 73 de piloţi s-au aliniat la start-ul celei de-a doua ediţii a Trofeului Sinaia Forever şi au reuşit să uimească publicul cu adevărat spectacol pe patru roţi. Deşi nu a participat anul acesta la nici o etapă a campionatului, Titi Aur a venit în staţiune special pentru acest eveniment. Dacă, în 2009, a reuşit să obţină cel mai bun timp, anul acesta s-a clasat pe locul doi, fiind depăşit de Lucien Hora, cel care a şi obţinut Trofeul. Deşi traseul a fost foarte dificil, toată lumea a reuşit să termine cu bine cursele şi nu au fost incidente neplăcute. „Ne-am bucurat împreună cu spectatorii de un regal automobilistic la Sinaia. În cele două zile de concurs, am avut soare şi traseu uscat, ploaie torenţială şi traseu ud, iar, pe final, un traseu foarte dificil cu porţiuni atât uscate, cât şi ude. Pentru concurenţi, sunt convins că, pe lângă configuraţia traseului, aceste „ingrediente” au însemnat un mod de departajare în plus”, a spus directorul organizatoric, Claudiu David.
Oprea şi Tăriceanu, piloţi
la campionat
În afară de orientarea politică, Vlad Oprea şi Călin Popescu Tăriceanu mai au o pasiune în comun: cursele de maşini. Dacă primarul staţiunii a concurat la grupa N (maşini nemodificate) cu un Logan, fostul premier s-a înscris în grupa I (maşini istorice) cu o bijuterie Lancia Fulvia. Amândoi au fost urmăriţi cu mare interes de public şi au fost întâmpinaţi la sosire cu ropote de aplauze. În campionat, Tăriceanu a avut un copilot şi totodată un susţinător înfocat: pe fiul său, care este fascinat de automobile. „Este prima dată când am mers pe acest traseu şi am rămas impresionat. Este de apreciat primarul staţiunii, deoarece a depus mari eforturi pentru realizarea acestor curse, care au atras un număr mare de participanţi, dar şi un public numeros”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. Pilot cu experienţă, primarul Vlad Oprea, s-a descurcat de minune pe dificilul traseu şi a devenit un împătimit al curselor. Edilul şef a promis că acest eveniment va deveni tradiţie în staţiune, deoarece atrage mii de turişti români şi străini. „Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că oraşul a fost plin de oameni. Toate locurile de cazare au fost ocupate în weekend atât la hoteluri, cât şi la pensiuni. După estimările noastre, 13.000 de turişti au poposit în zonă special pentru aceste curse. Acest eveniment va deveni tradiţie şi îmi doresc ca Sinaia să se apropie de Monte Carlo”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea. Staţiunea a reintrat pe harta competiţiilor automobilistice în 2009, atunci când Primăria a decis să organizeze etape de Campionat Naţional de Viteză în Coastă pe un traseu spectaculos, ce porneşte de la Casino şi se încheie la Telegondolă. Primul concurs de viteză din ţara noastră pe un traseu montan s-a desfăşurat tot la Sinaia, în 1970, pe Drumul Cotei.Adelina ANEI