Actualitate

Partidele semnalează incidente

alegeri-sinaia-1Au curs sesizările în legătură cu diverse incidente la vot. În topul unui clasament al celor care au luat atitudine, informând într-un fel sau altul opinia publică de cele întâmplate în judeţ este cu siguranţă PD-L Prahova, care a trimis până acum mai multe comunicate de presă şi chiar şi fotografii cu anumite incidente observate. Într-o informare venită de la PD-L, se spune că, la Spitalul de Boli Neuropsihice de la Călineşti, 40 de persoane cu probleme neuropsihice au votat, deşi au interdicţie prin hotărâre judecătorească să-şi exercite acest drept, în lipsa discernământului. Comunicatul susţine că, la Secţia 472, din localitatea Călineşti, a fost primită o cerere pentru urna mobilă din partea directoarei Simona David, pentru ca 40 de persoane să voteze. La acea cerere, a fost ataşat doar documentul din care reieşea că persoanele nu sunt deplasabile, dar nu şi faptul că persoanele respective erau puse sub interdicţie prin hotărâre judecătorească. La Biroul Electoral Judeţean a fost depusă o plângere, care semnalează această situaţie, iar împotriva celor vinovaţi o plângere penală. Într-un alt comunicat, însoţit de fotografii, PD-L precizează că mai multe persoane stau la intrările secţiilor de vot purtând însemnele PSD.
În faţa secţiilor de votare 34, 35, 36, într-un autoturism erau încărcate persoane de etnie romă pentru a vota, contra sumei de 50 de lei, în localitatea Blejoi. Tot PD-L a reclamat faptul că, în comuna Podenii Noi, în jurul orei 12.15, liderul rromilor din localitate a negociat cu un grup de persoane ca, pentru suma de 100 de lei, să voteze candidatul PSD la preşedinţie. Cei care au fost de acord au fost urcaţi într-un autocar urmând să voteze la Vărbila şi, dacă este posibil, la Urlaţi. Autocarul a fost oprit de poliţie în localitatea Matiţa, iar oamenii au fost informaţi că votul multiplu se pedepseşte prin lege. În urma acestui avertisment, autocarul nu s-a mai deplasat spre destinaţia Vărbila, ci spre Plopeni. PSD Prahova a sesizat Biroul Electoral Judeţean cu privire la faptul că un voluntar din echipa de campanie a PSD a fost agresat în faţa secţiei de votare nr. 414, din comuna Cocorăştii Colţ, când încerca să ducă un pachet cu mâncare pentru reprezentantul PSD din secţia respectivă. Tânărul a fost lovit de cineva din anturajul primarului PD-L, se arată în sesizare.

Incidente electorale
Incidentele electorale curg în voie, cel puţin în comunicatele trimise de PD-L Prahova. Astfel, potrivit acestei formaţiuni politice, la Urlaţi, în jurul secţiei speciale de vot 286, mai multe persoane au sesizat existenţa unor grupuri mari de cetăţeni de etnie rromă aduşi la vot de către liberalul Gheorghe Lupu. Oamenii au fost transportaţi cu autocarul. Se pare că aceştia au fost aduşi de la Podenii Noi, de unde a mai plecat un autocar spre Plopeni. La Plopeni, primarului PD-L, precum şi secretarului organizaţiei le-au fost sparte cauciucurile de persoane rămase neidentificate. La Măgurele, viceprimarul PD-L al comunei a fost agresat de către un grup de persoane care nu a putut fi, încă, identificat. În Câmpina şi pe Valea Prahovei, membri ai Partidului Social Democrat au continuat campania electorală şi în ziua alegerilor, împrăştiind fluturaşi care conţineau mesaje împotriva candidatului Traian Băsescu, susţine acelaşi comunicat. Şi în Cornu, PD-L semnalează probleme. Astfel, la secţia specială din comună, a votat o întreagă întreprindere. Toţi angajaţii unei fabricii de pâine au fost aduşi cu maşinile unităţii şi încolonaţi organizat către secţia de votare.
La Ploieşti, spune un alt comunicat tot de la PD-L, la secţia 75, o femeie împarte sacoşe cu sigla PSD. La Măgurele, viceprimarul PD-L al comunei Măgurele a fost lovit de un autoturism Dacia în momentul în care încerca să-i oprească pe ocupanţii maşinii din împărţirea de produse alimentare de către PSD. În Cocorăştii Colţ, primarul comunei  a fost agresat şi ameninţat de către un grup de susţinători PSD în frunte cu fostul prefect Radu Oprea, spune comunicatul PD-L. La Gorgota, se distribuie produse alimentare de la PSD, acţiunea fiind organizată de patronul fabricii de alcool din localitate. La Cornu de Jos, după slujba de la Biserică, PSD a împărţit pungi cu produse alimentare. (R.E.)

A votat de mai multe ori!
După ce a plecat din Bucureşti, din Gara de Nord, bărbatul care s-a autodenunţat că, la primul tur a votat de 3 ori şi că va încerca acelaşi lucru şi astăzi, a ajuns cu trenul la Ploieşti. Cetăţeanul are 36 de ani, este din Piatra Neamţ şi ne-a povestit că nu îi este teamă de nimic şi mai ales că nu o să se lase până nu va vota de mai multe ori. În plus, bărbatul spune că îşi asumă orice risc. La Bucureşti, a votat la secţia specială, cu o carte provizorie de identitate, de pe care a dezlipit timbrul autocolant care dovedea exercitarea acestui drept. Motivul real pentru care îşi risca… libertatea este acela că… în 17 ani nu a reuşit să aibă carte de identitate. Bărbatul spune că nu îi este frică de nimic şi că în cele din urma va reuşi să voteze de mai multe ori.
Din cauza poliţiştilor care se aflau pe peron, în faţa secţiei speciale, bărbatul nu a vrut să intre din nou la vot şi ne-a spus că va face asta într-o localitate numai de el ştiută. Cu această ocazie ne-a povestit şi despre comunele în care a votat… de 3 ori, la primul scrutin. Bărbatul a avut însă dreptate… oamenii legii îl caută acum, astfel că datele sale au ajuns la toate cele peste 700 de secţii de vot din Prahova. În cazul în care va reuşi, totuşi, să voteze de mai multe ori şi va fi prins, bărbatul din Piatra Neamţ risca închisoarea între 6 luni şi 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. (R.E.)

Traian  Băsescu, preferat în Prahova

Prahovenii l-au ales pe Traian Băsescu să le fie preşedinte pentru următorii cinci ani. Cel puţin aşa reiese din situaţia finală raportată de biroul Electoral Judeţean Prahova care în această dimineaţă a informat opinia publică cu privire la rezultatele scrutinului de ieri. Băsescu a condus în preferinţele alegătorilor prahoveni sau turiştilor cu un procent de 53,43% din voturi, devansându-l pe Mircea Geoană care a fost votat  doar de 46,57% dintre alegatori. 1.353 de persoane au solicitat urna mobilă, în timp ce 29.925 de persoane au votat în secţiile speciale din Prahova. Din totalul de alegatori cu drept de vot de 688.300, 428.059 s-au prezentat la vot. Dintre aceştia, însă, 5.362 au votat aiurea, astfel încât buletinele au fost anulate.
La BEJ au venit doar 11 sesizări, cu toate că informaţii despre incidente electorale au curs toată ziua de la partide politice sau de la diverşi cetăţeni. Duminică seara, în ambele tabere era veselie. În sediul PD-L Prahova, preşedintele filialei, Roberta Anastase a urmărit emisiunile televizate despre alegeri şi s-a bucurat alături de colegii săi de partid. De partea cealaltă, la sediul PSD Prahova, Mircea Cosma, preşedintele filialei, i-a invitat pe colegii de la PNL să se bucure împreună de reuşita lui Mircea Geoană, care reieşea din numărătoarea paralelă a voturilor. (R.E.)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co