Parcări încă nereabilitate
Situaţia parcărilor dintre blocuri este o problemă de actualitate pentru câmpineni.
Fie că sunt puţine locuri pentru maşini, fie că nu este o parcare asfaltată şi modernizată, administraţia locală are în vedere aceste lucruri şi, până la venirea zăpezii, va efectua o parte dintre lucrările cerute de cetăţeni.
Anul acesta este posibil să se înceapă modernizarea parcării blocurilor de la ABC. „Anul viitor, vreau să includem pentru reparaţii, pentru modernizări, mai multe parcări mari şi aş da exemplu, în primul rând, parcarea de pe strada Erupţiei – partea a doua, să zicem -, parcarea din spatele blocului A6, care merge înspre strada Erupţiei, cuprinzând toate aleile dintre blocuri, trotuare, alei de acces către bloc, carosabil şi trotuar pentru fiecare alee şi stradă”, a declarat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Vor fi supuse reabilitării şi parcările de pe Strada Victoriei şi din zona Turnătorie, care sunt generoase ca spaţiu, dar necesită o lucrare amplă. „De asemenea, mai există o parcare destul de mare, cuprinsă între strada Alexandru Vlahuţă şi strada B. P. Hasdeu, în spatele blocurilor care sunt situate vizavi de biserica de la brazi. Este o parcare foarte mare, care trebuie modernizată în acest an. Mai există şi alte parcări mai mici, care trebuie modernizate, cum ar fi parcarea de pe strada Sălaj, practic o bucăţică a străzii Sălaj adiacentă străzii Orizontului”, a explicat Horia Tiseanu.
De zeci de miliarde de lei ar fi nevoie pentru aceste parcări mari. Chiar dacă sumele se obţin puţin mai greu, nevoile cetăţenilor trebuie să aibă prioritate. În Câmpina, sunt parcări ce nu au mai fost modernizate de ani buni. Diana ROMAN